De la lansarea din decembrie 2019, peste 1300 de utilizatori și-au achiziționat un smartphone de pe Flip și peste 250.000 de euro au fost plătiți către vânzătorii care și-au listat telefoanele la vânzare. Timpul mediu până...
Conform celor mai noi studii marca Gartner, bugetele IT pentru anul 2020 sunt evaluate la 3.4 trilioane de dolari, în scădere cu 8% față de anul anterior.
Exploratist, agenție locală de profesioniști în employee experience, lansează patru produse noi de HR orientate către creșterea angajamentului angajaților față de companie odată cu digitalizarea accelerată cauzată de noua realitate...
Allied Telesis, unul din cei mai importanţi furnizori mondiali de soluţii inteligente de networking, a anunţat recent extinderea cooperării la nivelul întregului continent european cu ALSO, un holding cu sediul în Elveţia, care are...
Unity Card (unitycard.eu) este un card preplătit care poate fi folosit pentru ajutor umanitar de urgență sau pentru a sprijini în mod specific anumite segmente ale populației, cum ar fi retailerii și comercianții locali care au fost...
Revolut Junior este o aplicație nouă pentru gestionarea banilor, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani
Criza provocată de instalarea pandemiei cu COVID-19 a adus, în cele mai multe dintre orgenizațiile mari, un moment de atenție suplimentară acordată costurilor și contractelor în derulare. Implementări oprite, proiecte...
Plant an App, startup românesc specializat în low-code, prezintă soluțiile prin care acest tip de tehnologie se poate dovedi a fi o componentă crucială pentru companiile care trebuie să-și digitalizeze rapid și eficient...
Daniel Ilinca, CEO-ul Softbinator Technologies, companie românească specializată în Product Development și R&D, cu expertiză în blockchain și Inteligență Artificială, alături de 12 specialiști din cadrul companiei,...