Despre Infomedia Pro - PitiClic

Infomedia Pro este o companie cu capital integral românesc înfiinţată în anul 1997. Cu o experienţă vastă în realizarea de aplicaţii multimedia interactive (peste 300 de produse, peste 250 de module dezvoltate – entităţi educaţionale), Infomedia Pro a realizat un efort susţinut pe parcursul celor peste 20 ani de existenţă, pentru a câştiga un rol important pe piaţa de software interactiv din România.

Activitatea principală a firmei este realizarea de programe software. Majoritatea programelor realizate de către Infomedia Pro se înscriu în categoria:

Software educaţional interactiv:

Tipuri:

  • Programe multimedia interactive (tip joc interactiv) bazate pe conceptul de învăţare prin descoperire şi joc
  • Lecţii multimedia interactive – utilizate ca metode de învăţare moderne;
  • Programe de testare de cunostinte / teste multimedia interactive
  • Dictionare multimedia interactive

Crearea software-urilor educaţionale se realizează prin implicarea directă a cadrelor didactice şi a specialiştilor psiho-pedagogi şi sunt create pentru a oferi un suport în învăţare. Toate softurile create respectă curriculumul naţional şi acoperă majoritatea disciplinelor de studiu.

In prezente Infomedia Pro produce programe educationale, jocuri educative pentru Windows, Mac, iOS si Android (pentru calculatoare personale, tablete si telefoane inteligente).

O altă activitate realizată de către Infomedia Pro este realizarea de produse educaţionale care includ software interactiv.

Din anul 2011, compania se poate mândri cu introducerea unui concept revoluţionar de produs hardware plus software, „activ“ pe piaţa de produse educaţionale. Device-urile de introducere a datelor (tastatura şi mouse) sunt înlocuite cu un alt gen de device, “Covorasul PitiClic”. Este un “covoraş” special în genul covoraşelor de dans, prevăzut cu butoane selectabile cu ajutorul picioarelor, care se conectează la calculator prin USB. Astfel, software-ul educaţional multimedia interactiv este pilotat cu ajutorul picioarelor, un pas pe covoraş fiind echivalentul unui clic de mouse, iar copilul se joacă, învaţă şi face mişcare în acelaşi timp. Produsul este ideal pentru copiii activi, care în timp ce se mişcă învaţă. De asemenea, acest produs este benefic pentru a-i învăţa pe copii orientarea şi poziţionarea în spaţiu.

De asemenea, Infomedia Pro s-a specializat în organizarea de seminarii de formare la nivelul întregii ţări. Scopul principal este acela de a încuraja crearea şi utilizarea de software educaţional în învăţământul preşcolar şi primar, urmărindu-se stimularea creativităţii cadrelor didactice în vederea realizarii scenariilor ce stau la baza software-ului educaţional multimedia interactiv pentru copii preşcolari şi şcolari mici, precum şi de a încuraja dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, punându-le la dispoziţie instrumentele necesare realizarii unor scenarii de calitate.

Experienta detinuta

Compania produce software interactiv de 16 ani. De-a lungul anilor şi-a format o reţea proprie de distribuţie, reuşind să se susţină financiar şi să crească de la an la an.

A ţinut întotdeauna pasul cu progresul tehnologic şi a promovat de-a lungul timpului valorile morale şi culturale ale poporului român atât pe teritoriul tării, cât şi peste graniţe.

Infomedia Pro este primul producător român de software educaţional pentru Mac si pentru PDA.

Încă de la înfinţare, compania a realizat software interactiv pentru diverse grupe de vârstă, de la preşcolari la liceu, specializându-se în ultimii ani pe segmentele de vârstă 3-7 ani, 7-11 ani.

În anul 2006, a fost înregistrată ca marcă proprie marca „PitiClic”.

Firma a dezvoltat de-a lungul timpului mai multe linii de produse software interactiv multimedia.

În cea mai mare parte, produsele software educaţional interactive au fost dezvoltate dual platformă: PC/MAC.

In prezent Indomedia Pro si PitiClic pot fi regasite pe majoritatea calculatoarelor, tabletelor si telefoanelor inteligente ale copiilor din Romania.