În mod specific, avem în vedere dezvoltarea unor aplicații, cunoscute generic drept „contact tracing apps”, care pot fi instalate pe telefoanele mobile și care ar avea drept scop, în principal, informarea utilizatorilor asupra măsurilor luate de autorități, uneori în combinație cu un chestionar de autodiagnosticare și implementare a unor functionalități de alertă că utilizatorul s-a aflat recent în proximitatea unei persoane diagnosticate pozitiv cu COVID-19, care utilizează la rândul ei aceeași aplicație.
Prin urmare, este vorba despre aplicații de stabilire a proximității dintre persoane, bazate pe utilizarea tehnologiei Bluetooth pentru a determina apropierea dintre device-urile mobile care au instalată aplicația, fără a utiliza tehnologii de geolocalizare a persoanelor.
Un alt aspect important subliniat de autoritățile care au exprimat recent opinii pe acest subiect este că instalarea și utilizarea aplicațiilor de către utilizatori trebuie să se facă exclusiv în mod voluntar din partea acestora (de exemplu, autoritățile de protecție a datelor din Marea Britanie – 17 aprilie 2020, link; Franta – 24 aprilie 2020, link, Belgia – 30 aprilie 2020, link, Italia – 29 aprilie 2020, link).
În același timp, utilizarea noilor tehnologii și a modalităților inovatoare de prelucrare a datelor trebuie să respecte întotdeauna drepturile și libertățile fundamentale, în special drepturile la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal.
Pentru a adresa aceste aspecte, în continuarea Recomandării (UE) 2020/518 (link) emise de Comisia Europeană pe 8 aprilie 2020, care a evidențiat necesitatea elaborării unei abordări comune în utilizarea tehnologiei în lupta împotriva coronavirusului la nivelul UE, la data de 15 aprilie 2020, Comisia (prin eHealth Network) a publicat un set de masuri (Toolbox) aplicabile la nivelul statelor member UE privind utilizarea aplicatiilor mobile pentru a sprijini urmărirea contactelor în contextul crizei COVID-19, însoțite la data de 17 aprilie 2020 de o comunicare privind Orientarile în domeniul protecției datelor privind aplicațiile care sprijină combaterea pandemiei de COVID-19.
Totodată, în susținerea adoptării unor abordări comune în dezvoltarea acestor aplicații, la 21 aprilie 2020, Comitetul European pentru Protecția Datelor a emis Ghidul nr. 4/2020 privind utilizarea instrumentelor de urmărire a datelor de localizare și de contact în contextul izbucnirii COVID-19, subliniind principiile care trebuie avute în vedere în dezvoltarea acestor aplicații, astfel încât drepturile persoanelor vizate să fie respectate, iar prelucrarea să fie adecvată, necesară și proporțională.
Există în continuare o serie de aspecte privite cu rezervă sau care sunt subiect de dezbateri, în legatură cu implementarea acestor aplicații, legate în special de tehnologia folosită, modalitatea de stocare a datelor (descentralizat, pe dispozitivele individuale sau centralizat, pe un server administrat de autoritățile naționale de sănătate), utilizarea de date agregate și anonimizate versus complexitatea tehnicilor de anonimizare pentru ca acestea să fie eficiente, sau temeiul legal adecvat pentru prelucrarea datelor, în special dacă este vorba de date privind sănătatea.
Prin urmare, acesta rămâne un subiect de abordat cu atenție și responsabilitate, pentru a atinge un echilibru real între beneficiile pe care le poate presupune utilizarea noilor tehnologii și protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor.