FintechOS, furnizor global de tehnologie pentru transformarea digitală a băncilor, asigurătorilor și a altor organizații care oferă servicii financiare, își consolidează creșterea, înregistrând o evoluție cu 300% a veniturilor în primul trimestru din acest an, față de aceeași perioadă a anului trecut.
- FintechOS și-a dublat numărul de clienți noi comparativ cu lunile de dinainte de declararea pandemiei;
- Volumul vânzărilor noi în timpul celor două luni afectate de carantină (martie – aprilie 2020) este dublul mediei lunare din precedentele 6 luni
- Veniturile recurente ale companiei (indicator relevant pentru companiile finanțate de VC) s-au dublat în ultimele șapte luni.
Explicația acestor rezultate constă în faptul că tot mai multe companii din sectorul financiar adoptă noi tehnologii pentru automatizarea anumitor procese, migrarea către mediul digital și soluții cloud. În ultimele luni, în contextul pandemiei COVID-19, nevoile digitale ale băncilor, asigurătorilor, dar și ale altor organizații care oferă servicii financiare – cum ar fi cele din comerțul online și telecomunicații – au crescut simțitor.
Cele mai solicitate soluții au fost înrolarea online de noi clienți, configurarea de sucursale virtuale și serviciile de asistență online prin tehnologii de tip remote video și co-browsing. Tehnologia FintechOS este nativ construită să răspundă rapid și personalizat acestor nevoi, reducând masiv timpul de implementare.
Printre clienții care au anunțat recent cum i-a ajutat tehnologia FintechOS să se adapteze rapid la noua realitate economică privind munca de acasă și serviciile 100% digitale se numără Banca Transilvania, CEC Bank, Asirom, parte din Vienna Insurance Group sau Flanco. Pentru CEC Bank, în parteneriat cu Deloitte România, FintechOS a creat și implementat soluția tehnică a pachetului „Bun Venit!", pe care CEC Bank l-a lansat la final de martie, într-un proiect amplu de digitalizare a produselor și serviciilor oferite în România și peste hotare. Pentru Asirom, FintechOS a furnizat tehnologia care a fost integrată în sistemul informatic al companiei și în aplicația de digital claims, în mai puțin de două luni.
„Deși perioada pe care o parcurgem este dificilă, am reușit să respectăm în mare parte planurile și obiectivele stabilite la finalul anului trecut. Cel mai important pentru noi este faptul că am avut capacitatea să asigurăm continuitatea afacerilor clienților noștri, dar și siguranța angajaților noștri, care lucrează de acasă în toate țările”, a declarat Teodor Blidăruș, co-fondator și CEO al FintechOS.
În prezent, FintechOS lucrează în mod activ la peste 20 de proiecte în care implementează soluții omnichannel pentru bănci și asigurători din Marea Britanie, Europa Centrală și de Est, Asia de Sud-Est și America de Nord.
„În ciuda rezultatelor obținute, suntem îngrijorați de starea economiei în lunile care urmează. În consecință, acționăm cu precauție și responsabilitate, controlăm costurile și investim în zonele prioritare, astfel încât să putem facilita din ce în ce mai mult accesul oamenilor la servicii financiare personalizate, oricând și de oriunde. Le mulțumesc colegilor noștri, clienților și partenerilor pentru acest lucru”, a adăugat Blidăruș.
În 2019, când a beneficiat de o rundă de investiții de tip Serie A, în valoare de aproximativ 14 milioane USD, FintechOS s-a numărat printre start-up-urile europene cel mai bine finanțate, potrivit unui raport CB Insights.
Fondatorii FintechOS, Teodor Blidăruș și Sergiu Neguț, sunt în discuții cu un număr mare de investitori, aproape dublu față de rundele anterioare, pentru o nouă finanțare. „Economia este interconectată. Nu se mai poate ca nouă să ne fie bine, câtă vreme altora le e rău. Avem nevoie de revenirea la un ecosistem investițional sănătos, nu doar pentru misiunea noastră, ci pentru întreaga industrie tech, atât de dependentă de capital”, a declarat Sergiu Neguț, co-fondator.