ISV-urile (Independent Software Vendors) furnizează, în mod general, soluțiile software proprii. La acestea se pot adăuga servicii (inclusiv cele de tip SaaS – software as a service), alte tipuri de software (incluzând soluțiile de tip third-party software, respectiv programe care sunt dezvoltate de alte companii decât cele care au realizat sistemul de operare propriu) și componente hardware.
În 2016, aproape 90% din vendorii independenți care comercializează soluții software au susținut că oferă aplicații de tip SaaS, o creștere de 60% față de statisticile din anul 2014. SaaS, serviciu oferit și în cadrul aplicațiilor comercializate prin platforma Softlead, este o modalitate prin care se pun la dispoziția utilizatorilor aplicații software care sunt găzduite pe un server al furnizorului de servicii IT, împreună cu toate funcțiile necesare și obligatorii pentru ca aceste aplicații să fie accesbile utilizatorului final. ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Management) și BI (Business Intelligence), sunt unele dintre soluțiile software care pot fi luate ca exemple de soluții de tip SaaS.
- Profitul global al aplicațiilor de tip CRM pentru 2015, este de 26,29 miliarde de dolari;
- Previziunile pentru 2017, din perspectiva profitului global pentru soluțiile ERP sunt estimate la 34,36 miliarde de dolari, iar pentru cele de tip BI, la 18,65 miliarde de dolari.
Mare parte din extinderea activităților ISV-urilor se datorează încrederii crescute și implicării în sectoare ce aparțin de vertical market (piață verticală), respectiv organizații care își canalizează producția pe nevoi specializate. Astfel, peste jumătate (54,8%) din companiile independente producătoare de soluții software produc aplicații pentru sectorul Finanțe/Bănci/Asigurări.
- 45.2% - dintre ISV-uri activează în Sectorul Public
- 40.6% - produc soluții software pentru Retail.
În ceea ce privește aplicațiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari creșteri:
- 2/3 din aria de activitatea ISV se concentrează asupra aplicațiilor de gestionare a datelor, respectiv Business Intelligence și Data Management, Mobilitate și soluții de tip ERP;
- Alte aplicații cu o rată de utilizare crescută sunt cele pentru managementul resurselor umane, Business Process Management, Business Process Automation și Managementul Bunurilor.
Top 10 țări din Europa, cu cele mai multe companii de profil, în anul 2016, sunt:
- UK: 135 de companii;
- Franța: 76 de companii;
- Germania: 63 de companii;
- Finlanda: 20 de companii;
- Olanda: 17 companii;
- Elveția: 17 companii;
- Italia: 15 companii;
- Danemarca: 14 companii;
- Suedia: 13 companii;
- Spania: 11 companii.