Colaborare cu Divizia Software Services, linia de business Travel &Hospitality solutions
“AROBS este o companie cu care colaborezi foarte ușor și care are capacitatea de a livra la timp. Apreciem mult modul în care reușesc să ne împărtășească ideile pe parcursul întregului proces. Comunicarea a fost bună și Claudiu, Business Managerul, e un om grozav care înțelege foarte bine modelul de business. Ne-am dorit o nouă platformă de rezervări – dezvoltare pe partea de front și back-end - așa că dintre toți potențialii furnizori, am ales să lucrăm cu AROBS. Ei au reușit să ne dea încrederea pe care o căutam prin experiența și energia lor. Totul a decurs simplu, așadar îi recomandăm cu încredere.” Niels Wouters, Finance manager, Rentyourcrane.nl
Studiu de caz
Nevoia unui serviciu mai diferit intervine uneori doar când avem o situație specifică. Așa se întâmplă când avem nevoie de o… macara. Doar atunci realizăm că nu e deloc simplu să găsești furnizori pentru astfel de servicii. Însă RentYourCrane este serviciul care te va ghida în acest proces.
Dacă ești în căutarea unei soluții de acest fel, RentYourCrane îți permite să găsești serviciul, locația, intervalul și produsul de care ai nevoie repede și ușor.
Provocarea
Clientul nostru, cu expertiză de peste 120 de ani în acest tip de business, a avut nevoie de o soluție inovativă pentru această industrie, sub forma implementării unei platforme de rezervări online și construirea unei aplicații de back-office care le permite să-și administreze produsele mai bine și să intre în contact cu clienții pentru a le oferi consultanță.
Dacă la început platforma a fost dedicată doar administrării clienților care aveau nevoie de o macara, acum provocarea este să extindem platforma încât să ajute și alți furnizori din domeniu să-și închirieze echipamentele prin acest sistem de rezervare. Prin adăugarea acestei funcționalități facilităm și căutările clienților, pentru că aducem într-un singur punct toate serviciile disponibile, fie că este vorba de a transporta o piesă de artă de dimensiuni foarte mari, mutarea într-o locație greu accesibilă sau organizarea logistică a unui proiect de contrucție.
O soluție mobile pentru servicii de închiriere a fost deasemenea creată și este în acest moment se află în fază de implementare, cu provocarea de a acoperi toate funcționalitățile pe care website-ul le oferă, totodată păstrând procesul de închiriere cât mai ușor și rapid posibil.
Abordarea AROBS
Pentru a ne asigura că înțelegem business-ul clientului și pentru a oferi cele mai bune soluții, am început colaborarea prin implicarea unui Business Analyst. Colegul nostru ne-a ajutat să transpunem totul în studii de caz și mockup-uri care să ne ofere o perspectivă mai complexă asupra workflow-urilor din aplicație.
Bazat pe aceste cerințe, un Designer UX a construit un design atractiv atât pentru website cât și pentru aplicațiile mobile, ținând cont de user experience și ușurința în utilizarea acestora.
După stabilirea acestor aspecte, echipa de development a trecut la implementarea efectivă, urmând un proces bazat pe SCRUM Agile, oferind posibilitatea de a îmbunătăți cerințele descrise anterior și designul propus, pe măsură ce proiectul se dezvoltă.
Tehnologii și tool-uri
• JavaScript, React Native
• Laravel – PHP
• MySQL, Redis
• HTML 5 / CSS 3, Bootstrap