Pentru un număr al utilizatorilor de servicii online estimat la 2.5 miliarde în întreaga lume, viața fără conexiunea la spațiul virtual ar putea părea imposibilă. Avantajele oferite de furnizorii de servicii online au însemnat revoluționarea modului de a privi viața, activitățile de zi cu zi, dar și percepția asupra consumerismului sau chiar a modului de comunicare, de lucru sau de petrecere a timpului liber.
Mai mult decât atât, apariția unor linii de business care au la bază mediul online, a dus la înlocuirea unor direcții vechi de afaceri, devenite, în timp, tradiționale.
Conform unui studiu realizat de Greenpeace, trendul este unul ascendent, fapt confirmat de cifrele publicate; se vorbește despre o creștere a numărului utilizatorilor de servicii de Internet, iar în anul 2017 se estimează 3.6 miliarde de oameni conectați. Pentru ca toate extensiile acestui serviciu să funcționeze la parametri normali, accentul cade pe una dintre cele mai importante resurse: energia, atât de necesară în tot ceea ce înseamnă cloud computing sau virtualizarea. Astfel, se preconizează o creștere cu peste 60% (până în anul 2020) a producției de electricitate la nivel global.
Care sunt, însă, companiile care investesc în resurse naturale prin tehnologiile pe care le dezvoltă?
Brandurile recunoscute la nivel internațional care au mizat pe dezvoltarea prin soluții în cloud sunt, conform unui studiu Greenpeace: Apple, Box, Facebook, Google, Rockspace și Salesforce, investind în propriile centre de date cu 100% energie regenerabilă.
- Amazon Web Services (AWS) furnizează infrastructură pentru un segment semnificativ din mediul online, fiind considerat, de departe, cel mai murdar și mai opac brand din industrie, raportând investiții 0 în energia regenerabilă.
- Data center-urile rămân în topul celor mai dezvoltate sectoare din industria IT, având, de asemenea, și cel mai mare potențial de creștere
- Statele Unite – cel mai mare consumator de energie, prin centrele de date existente, fiind urmate de Japonia, UK, Germania și Franța.
Următoarea oprire a tehnologiei Cloud computing: China
China are în prezent, peste 618 milioane de utilizatori de Internet și este din acest punct de vedere cea mai mare piață a consumului de Internet din toată lumea, cu mai mulți utilizatori online decât populația Europei de Vest. Până în anul 2015, se estimează o creștere a numărului de utilizatori de Internet din China cu 200 de milioane de utilizatori, cu cele mai multe accesări online de pe terminalele mobile (raportat la media internațională).
Creșterea rapidă a numărului utilizatorilor de Internet din China a însemnat și o mai mare orientare către cantitatea de energie necesară în vederea susținerii unei altfel de industrii: între 1.5-3% din totalul de energie furnizat de China a fost folosit pe segmentul online.