Iată un motiv bun pentru participare la webinarul Experimentați soluția CRM în practică organizat de partenerul nostru CAS Software pe 15 iulie, de la ora locală 16.00 şi reluat în toamnă.
Indiferent de locaţie, dimensiune, domeniu de activitate şi stilul de management, toate organizaţiile comerciale au un element comun: vând produse/servicii şi au clienţi. Pe acest palier vorbim despre CRM (Customer Relationship Management – Gestiunea Relaţiilor cu Clienţii) şi cele două componente: una strategică (optimizarea proceselor de business din aria marketing, vânzări, suport) şi una operaţională (îmbunătăţirea modului în care lucrat şi interacţionaţi concret cu clienţii). Prin urmare, implementarea unui sistem CRM implica regândirea proceselor şi utilizarea unei aplicații informatice.
Ce câştiguri vă aduce utilizarea unui sistem CRM
La modul practic, utilizarea unui CRM implică o aplicaţie care centralizează toate datele despre clienţi şi este accesibilă angajaţilor prin browser sau client dedicat, de pe orice dispozitiv. (desktop, laptop, tableta, telefon mobil). În cazul CAS genesis World (sistemul CRM pe care îl implementează Medialine România) aplicaţia este foarte simplă, intuitivă şi personalizabilă pentru fiecare utilizator în parte. Astfel, toată echipa va avea acces la aceleaşi date despre clienţi, actualizate permanent şi la o agendă comună, în timp ce fiecare utilizator va avea acces la email-ul, agenda şi sarcinile proprii.
- Toate datele despre clienţi într-un singur loc
Acesta este unul dintre principalele câştiguri. În multe companii, datele despre clienţi stau răspândite în multiple locaţii: fişiere excel, agendele personale ale angajaţilor, telefon, emailuri, aplicații punctuale (mailchimp spre exemplu) etc. Situaţia generează multă bătaie de cap prin imposibilitatea corelării şi actualizării informaţiilor, suprapunerea datelor prin înregistrare redundante, apariţia unor erori la transcriere, pierderea sau ignorarea unor informaţii esenţiale. Utilizarea CAS genesis World oferă tuturor angajaţilor unei companii aceeaşi perspectivă. Dacă un manager aflat la birou verifică situaţia unui client (contacte, volum vânzări, conţinutul unei comenzi sau statusul unei livrare) va avea aceleaşi date ca şi responsabilul de cont, care este pe teren sau lucrează de acasă. Nu trebuie să caute în documente multiple, nu trebuie să ceară informaţii, nu trebuie să sune angajaţii.
- Organizarea mai bună a muncii
Fiecare om are propriul mod de a face lucrurile, în funcţie de personalitate, experienţa şi training. Nu toţi sunt însă la fel de organizaţi în derularea unei activităţi, ceea ce duce la omiterea unor informaţii, neglijarea unor sarcini, uitarea unor detalii etc, din motive care ţin de la grabă la neatenţie. CRM-ul ajută angajaţii să fie mai organizaţi, prin proiectarea unor fluxuri de lucru care includ: întâlniri şi discuţii deja antamate, activităţi planificate, sarcini alocate de manageri. CAS genesis World, pentru că integrează tehnologii de Inteligenţă Artificială, face sugestii în funcţie de datele şi activitatea fiecărui utilizatori. CRM-ul ajută utilizatorii să nu uite anumite aspecte în derularea activităţii (spre exemplu, să revină la un client cu o anumite propunere) şi chiar completează automat unele detalii pentru o înregistrare nouă (adresa, cod poştal etc). Când deschide aplicația fiecare angajat ştie ce are de făcut şi nu trebuie să mai caute în agendă, să-şi amintească sau să-i spună responsabilul direct. Mai mult, nu va trebui să lucreze cu fişiere şi ferestre multiple, ci va avea totul într-un singur loc, inclusiv aplicația de email, deoarece CAS genesis World se Integrează cu Microsoft Outlook, Gmail etc.
- Acces la date oricând şi oriunde
În 2021 este frustrant să nu fii complet independent de birou. Cu sau fără pandemie, orice angajat trebuie să poate face o ofertă, să trimită o cotaţie, să afle situaţia unui client, plata unei facturi sau disponibilitatea unui produs, indiferent de locaţia în care se afla. Iar aceasta trebuie să fie posibilă fără efort sau telefoane şi emailuri. CAS genesis World nu doar că oferă acces mobil la toate datele despre clienţi prin aplicaţii dedicate pentru orice platformă (Android şi iOS, telefon mobil sau tableta) dar o face într-un mod foarte inovativ. Interfaţa grafică radială din aplicaţiile mobile CAS genesis World a fost gândită pentru echipamentele cu touchscreen şi simplifică substanţial modul de utilizare. Este o funcționalitate pe care toţi utilizatorii o îndrăgesc.
- Vizibilitate asupra activităţii
Coordonarea unei echipe de vânzări nu este deloc simplă, mai ales dacă numărul membrilor trece de 5-6. Responsabilii, care de multe ori au şi propriile conturi de care se ocupă direct, devin repede copleşiţi de activitate dacă nu au acces uşor la informații despre fiecare angajat. Majoritatea se bazează pe telefoane, emailuri şi şedinţe, care însă durează şi întârzie luarea unor decizii. Astfel, nu au control şi află prea târziu despre situaţii, pe care le-ar fi putut îndrepta dacă puteau interveni în timp util. Utilizarea unui sistem precum CAS genesis World simplifică atât alocarea sarcinilor cât şi supervizarea echipei. Managerii văd agenda fiecărui membru al echipei şi aloca noi activităţi în funcţie de disponibilitatea şi gradul de încărcare al fiecărui om. Aceştia vor fi notificaţi de sistem, iar noua sarcină va fi introdusă automat în agenda personală a angajatului. Managerii văd în aplicaţie evoluţia unei anumite activităţi (negocierea cu un client, spre exemplu) şi pot interveni (idei noi, discount-uri suplimentare, facilitată etc) pentru accelerarea procesului. De asemenea, au acces la rapoarte detaliate sau consolidate, atât despre angajaţi (gradul de încărcare, gradul de atingere a target-ului etc), cât şi despre clienţi (vânzări, comenzi, şolduri, limite de credit etc).
Pe acest subiect citiţi şi articolul „5 recomandări pentru managementul echipei de vânzări în contextul trecerii la lucrul de la distanţă.”
Sunt doar patru exemple de câştiguri concrete pe care le aduce utilizarea unui sistem CRM în general şi CAS genesis World în special. Impactul asupra activității este însă mult mai mare şi de acces în pieţele mature din Europa de Vest, utilizarea unui sistem CRM este ceva obişnuit în orice companie, chiar şi în cele cu 2-3 angajaţi. Dacă acum 10-15 ani, soluţiile CRM erau complicate şi greoaie, astăzi sunt la fel de simple şi intuitive ca Facebook şi Instagram.