Pandemia de COVID-19 a arătat că numeroase companii românești nu sunt, încă, pregătite pentru a se putea adapta rapid și eficient schimbărilor. În demersul de trecere la remote work sau de a deschide noi activităţi, acestea au înţeles că au nevoie de agilitate la nivel de business, dar şi de securitate şi disponibilitatea pentru aplicaţiile livrate către utilizatori. De altfel, sunt cerințe comune nu doar companiilor din România, ci din întreaga lume, așa cum și limitarea bugetelor IT este tot un adevăr universal valabil. Aceste aspecte obligă companiile să găsească soluții capabile să le asigure:
- lansarea şi exploatarea rapidă a unor noi servicii şi aplicaţii prin alocarea facilă de resurse IT
- simplificare operaţională şi reduceri de costuri, prin management centralizat şi automatizari
- amortizarea rapidă a investiției – prin scăderea cheltuielilor operaționale, dar și cu ajutorul unui cost total de deținere (TCO) cât mai redus;
- predictibilitatea costurilor
Dacă adăugăm la aceste cerințe și pe cele de performanță, securitate și disponibilitate, devine evident de ce, la momentul actual, tot mai multe companii accelerează adopția Cloud.
Cloud-ul Privat trece în prim-plan
Conform studiului Flexera „2020 State of the Cloud Report“, COVID-19 a generat o creștere a amplorii acestui fenomen cu mult peste estimările inițiale – atât în rândul a organizațiilor mari (59%), cât și a celor de dimensiuni medii și mijlocii (50%) –, investițiile preconizate pentru acest an fiind cu aproximativ 50% mai mari.
Însă, spre deosebire de anii anteriori, când focusul a fost preponderent pe zona Software-as-a-Service (SaaS), în prezent asistăm la o mutare a interesului către modelele Infrastructure-as-a-Service (IaaS) și Platform-as-a-Service (PaaS) și către Cloud-ul Privat.
Potrivit studiului Flexera, anul acesta 93% dintre companii au o abordare multi-Cloud, utilizând, în medie, 2,2 furnizori de servicii Cloud Publice, dar și 2,2 medii Cloud Private. Interesul pentru „Privat“ prevalează însă, companiile testând în medie 1,7 medii private, spre deosebire de doar 1,2 publice.
Beneficii și provocări specifice
Schimbarea de opțiune este justificată – Cloud-ul Privat are propriile sale avantaje, pe care organizațiile încep să le înțeleagă și aprecieze corect după ce au experimentat modelul Public. Sintetic, principalele argumente ale „Privatului“ constau în:
- controlul mult mai precis al confidențialității și securității datelor și aplicațiilor;
- posibilitatea realizării de personalizări și integrări specifice, adaptate nevoilor fiecărei companii;
- monitorizare în timp real a costurilor;
- libertate nelimitată în integrarea cu diferiți furnizori de servicii Cloud Publice.
Crearea unei infrastructuri IT – fizice și virtuale – capabile să susțină crearea unui mediu Private Cloud in-house este însă un proiect de durată, care presupune achiziții consistente și un efort susținut de configurare și integrare. Subiecte delicate, mai ales în contextul actual, când companiile caută soluții care să poată fi date în utilizare cât mai rapid posibil și să permită realizarea de economii de scară.
Avantajele competitive ale ofertei CompanyCloud
Pentru a depăși aceste provocări, Medialine pune la dispoziția companiilor care doresc să își construiască propriul Cloud Privat servicii complete de Infrastructură ca Serviciu (IaaS), care le permit să își creeze și dimensioneze flexibil arhitectura IT fără a-și bloca banii în investiții cu rată de amortizare mare.
Prin intermediul ofertei noastre CompanyCloud, aveți acces la resurse virtuale de procesare, stocare și networking practic nelimitate și puteți construi rapid un Cloud Privat așa cum vă doriți, sistemul Medialine permițându-vă să realizați personalizări până la nivel de CPU și RAM alocat.
Beneficiați astfel de libertate completă în crearea de servere de aplicații, mașini virtuale și servicii – generate dinamic, în funcție de apariția nevoilor de business – și pe care le puteți monitoriza și gestiona centralizat prin intermediul portalului de Self-Service pe care vi-l punem la dispoziție. Dacă doriți ca departamentul IT intern să-și concentreze eforturile doar pe dezvoltarea și crearea de noi servicii adaptate nevoilor de business, puteți delega operațiunile de management al întregii infrastructuri virtuale către echipele noastre de specialiști, pentru asigurarea operațiunilor de mentenanță și suport.
Infrastructura ca serviciu livrată este dezvoltată pe cele mai performante și sigure tehnologii ale momentului (VMware, Hyper-V și Citrix) și putem asigura atât cerințele de securitate, cât și cele de disponibilitate a datelor și aplicațiilor, oferind servicii complete de Backup și Disaster Recovery prin intermediul centrelor de date din București, Hamburg și Frankfurt, pe care le operăm în conformitate cu standardele germane de performanță. Accesați acest link pentru mai multe informații despre oferta IaaS Medialine.
VICINITY, un Cloud Privat „la cheie“
Pentru companiile care doresc să aibă control complet asupra Cloud-ului Privat, deținându-l și operându-l in-house, soluția noastră este VICINITY, un produs de tipul Full Managed Box.
VICINITY vă scutește de efortul de a mai achiziționa echipamente și soluții suplimentare, de a le implementa, configura și integra pentru a le face să funcționeze într-un mod coerent, în conformitate cu cerințele companiei dvs. Cu ajutorul soluției noastre reduceți acest efort cu până la 40%, pentru că VICINITY integrează toate componentele hardware și software de care aveți nevoie, de la resurse de procesare, stocare și rețelistică, până la soluții de virtualizare, management, backup și securitate. Avantajul major constă în faptul că soluția noastră este preconfigurată și pretestată, astfel încât poate fi utilizată în cel mia scurt timp, cu ajutorul specialiștilor Medialine.
Deși este preconfigurată, VICINITY permite realizarea de personalizări în funcție de nevoile companiei dvs. și de bugetul disponibil. Soluția este livrată în două versiuni principale, care vă oferă numeroase opțiuni flexibile, pe care le puteți descoperi aici.
Dacă doriți să aflați care soluție de Cloud Privat se „potrivește“ cel mai bine companiei dvs. și cum poate fi „asortat“ nivelul de performanță dorit cu bugetul disponibil, specialiștii Medialine vă stau la dispoziție, pentru a vă ajuta să luați decizia adecvată.