85 de aplicații din 23 de țări, 35 startup-uri selectate, 19 investitori și corporații din 11 țări, 130 de întâlniri de matchmaking in cadrul a 2 zile de conexiuni, parteneriate și „uși deschise” pentru investiții la ediția pionier din luna aprilie a acestui an
România, 18 mai 2021: Techcelerator, cel mai mare accelerator din România pentru startup-uri de tehnologie, lansează a doua ediție Scale Match, primul matchathon regional care facilitează accesul startup-urilor de tehnologie la finanțare și la parteneri strategici.
Programul Scale Match vizează companiile care dezvoltă soluții în domenii ca HealthTech, Fintech, pe cele care integrează inteligența artificială și dezvoltatorii de soluții de tipul SaaS aflate în etapa Market Ready. Pentru a fi eligibile, startup-urile trebuie să aibă soluții scalabile la nivel internațional, un model de business sustenabil și o echipă ambițioasă.
Scale Match, ediția a 2-a, va avea loc online, pe 22 și 23 iunie, iar aplicațiile se pot înregistra aici. Evenimentul constă în întâlniri scurte cu investitori și corporații, în cadrul cărora discuțiile se vor concentra pe punctele forte ale produsului și ale echipei, precum și pe nevoile curente de investiții și parteneriat aferente.
Matching-ul se face luând în considerare industriile din strategia de investiții a partnerilor VC invitați, nivelul de maturitate al produselor, oportunitățle identificate (cum ar fi potențialul de a organiza un pilot într-o corporație parteneră, etc), obiectivele de investiții și parteneriat ale startup-urilor și, desigur, disponibilitatea celor două părți invitate.
Prima ediție a atras 85 de aplicații, din 23 de țări, 19 investitori și corporații din 11 țări, 130 de întâlniri de matchmaking în cadrul a 2 zile de conexiuni, parteneriate și „uși deschise” pentru investiții. Au fost selectate 35 de startup-uri.
Perioada de aplicare continuă, fără termen limită
Aplicațiile pentru Scale Match se înregistrează pe platforma F6S, ca și la prima ediție, dar în mod continuu. Evaluarea și selecția unui număr de 35-40 de echipe pentru fiecare ediție Scale Match se va face cu regularitate, trimestrial, în lunile martie, iunie, septembrie și noiembrie. Pentru a doua ediție a Scale Match, care va avea loc pe 22-23 iunie, vor fi evaluate aplicațiile depuse până la data de 3 iunie. Un avantaj în plus este faptul că toate aplicațiile primite vor fi luate în considerare și pentru celelalte programe și activități organizate de Techcelerator în decursul anului.
O nouă verticală: HealthTech
Prima ediție Scale Match s-a concentrat pe soluții în domeniul Fintech, AI / ML, produse de tip SaaS aflate în etapa de creștere și raising. Datorită numărului mare de aplicații din industria de sănătate, precum și partenerilor investiționali concentrați pe susținerea inovațiilor tech în această industrie, începând cu ediția a 2-a a Scale Match, pe lista de domenii deservite Techcelerator adaugă verticala HealthTech.
”Anul acesta, în aprilie, am făcut primul pas în extinderea ariei de acoperire a serviciilor Techcelerator cu primul eveniment de matching dintre startup-uri cu tracțiune și firme de capital de risc și corporații. Am început cu Europa de Sud-Est pentru că vrem să cunoaștem în detaliu și să deservim ecosistemele din această regiune. Dar echipele din afara regiunii nu vor fi excluse din programele noastre, dacă îndeplinesc criteriile setate. Ne bucurăm de un feedback foarte bun din partea fondatorilor și a invitaților noștri, așa că am decis să punem în aplicare planul ințial de a organiza mai multe ediții pe an. Vrem ca Techcelerator să devină pentru fondatorii high tech din Regiune prima opțiune în alegerea partnerilor strategici pentru investiții sau dezvoltarea unui PoC”, afirmă Cristina Țoncu, Techcelerator Co-Founder & Program Manager.
Programul se adresează companiilor din 15 țări: România, Bulgaria, Slovenia, Georgia, Armenia, Turcia, Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Macedonia de Est și Tracia, Moldova.