În acest context, atunci când pregătesc programe dedicate angajaților, liderii investesc cu prioritate în training și dezvoltare (74%), în înțelegerea competențelor necesare în viitor (59%) și în atragerea și retenția angajaților (28%). Raportul arată și că tot mai mulți lideri consideră acum că responsabilitatea pentru dezvoltarea angajaților este și a lor, nu doar a individului.
De aceea, peste 80% din respondenți au creat sau sunt în curs de creare a unei culturi organizaționale care facilitează învățarea pe tot parcursul vieții.
Studiul mai subliniază că, pentru prima dată, schimbările climatice au devenit una dintre principalele îngrijorări ale liderilor din toată lumea. Nouă din zece respondenți se tem că efectele modificărilor climatice ar putea avea efecte negative asupra organizațiilor lor, iar mulți dintre ei implementează programe care încearcă să ofere soluții pentru resursele tot mai limitate și pentru protejarea mediului.
„În contextul în care companiile românești raportează creșteri susținute ale veniturilor și ale profiturilor, trebuie să nu uităm că performanța nu mai poate fi măsurată doar după criterii financiare, ci într-o măsură tot mai mare din perspectiva impactului pozitiv asupra clienților, angajaților și asupra altor grupuri de persoane afectate de activitatea companiei, precum și din perspectiva reducerii impactului asupra mediului. Industria 4.0 este o oportunitate uriașă pentru toate aceste arii, încă ea poate fi valorificată numai prin abordări strategice și cuprinzătoare, pe termen lung, care să aibă în centru implementarea de noi tehnologii, ajustarea modelelor de conducere și a culturii organizaționale, precum și adaptarea constantă a competențelor angajaților”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.
Studiul Deloitte subliniază că organizațiile încă nu profită pe deplin de potențialul Celei de-a patra revoluții industriale, din cauză că nu au o abordare strategică în acest sens. Doar 10% din liderii care au participat la studiu spun că au o strategie cuprinzătoare, holistică privind Industria 4.0, iar aproape jumătate dintre ei au o abordare ad-hoc.
Rezultatele mai sugerează și că organizațiile care au strategii dedicate acestei zone au rezultate semnificativ mai bune decât competitorii lor care nu o abordare strategică, deoarece acestea inovează și cresc mai rapid și reușesc să atragă și să pregătească mai bine angajații.
În ceea ce privește impactul diverselor tipuri de tehnologii, liderii de business se așteaptă ca IoT, AI, soluțiile cloud și big data/analytics să aibă cele mai mari efecte asupra organizațiilor, urmate de nanotehnologie, robotică și senzori.
Cea de-a patra revoluție industrială este caracterizată de fuziunea elementelor fizice și a tehnologiilor digitale – precum roboți, drone, vehicule autonome, imprimante 3D, inteligență artificială (AI), Internet of Things (IoT), cloud computing, nanotehnologie – care comunică, analizează informații și pot acționa pe baza acestora, oferind mai multă flexibilitate organizațiilor, clienților și societății și permițându-le să-și reducă timpul de răspuns și să ia decizii inteligente bazate pe analizarea datelor.