SoftOne Romania – hubul de dezvoltare al companiei SoftOne Technologies în sud-estul Europei, a înregistrat, și în 2017, o evoluție spectaculoasă, atât din punct de vedere strategic, cât și financiar. În ceea ce privește extinderea internațională în regiune, anul trecut s-a remarcat prin lansarea a două noi subsidiare, în Sofia, Bulgaria și Cipru, Limassol. Ambele subsidiare sunt administrate atât financiar, cât și operational, de SoftOne România.
Mai mult, SoftOne a reușit să își reconfirme poziția de leadership pe piața de Cloud ERP prin atingerea unei creșteri de peste 52% a cifrei de afaceri. Acesta este al treilea an consecutiv în care Softone înregistrează venituri mai mari cu peste 50% față de anul precedent. De asemenea, vânzările totale ale hubului SoftOne România în regiune au crescut cu 58% în anul 2017.
De asemenea, SoftOne România a continuat să își îmbogățească portofoliul de peste 400 de clienți, format din IMM-uri și companii multinaționale, 40% din noile vânzări fiind instalări în Cloud, pe platforma Microsoft Azure. Pe lista noilor clienți se numără Best Foods, Accesa, Plafar (Maroza Romania), Lanțul de restaurante Calif, Simigeriile Luca, Leonardo shoes, Zoomserie, MEC Diesel, Bake Expert și alții, cea mai mare parte a implementărilor fiind realizate prin intermediul rețelei naționale de parteneri SoftOne Romania.
Extinderea comunității de parteneri în România a fost încă un punct forte pe care Softone s-a concentrat pe tot parcursul anului 2017, înregistrând o creștere de 23% în acest sens. Astfel, strategia de extindere va rămâne aceeași pentru anul 2018.
Pentru anul în curs, SoftOne România își propune să continue trendul ascendent în ceea ce privește nivelul cifrei de afaceri – cu o previziune de creștere de până la 80% până în decembrie 2018. Creșterea va fi susținută organic și de lansarea unor noi produse de ultimă generație (ce va fi anunțate în luna Februarie), dar și de cererea tot mai stringentă pentru zona de servicii în Cloud și Enterprise Mobility.
”Inovația, un element care domină ADN-ul companiei SoftOne de mai bine de 14 ani, este principalul avantaj care ne-a ajutat să avem rezultate excelente pe piața din România și să furnizam beneficiarilor noștri soluții software ce oferă beneficii fără precedent în gestiunea, automatizarea și mobilitatea business-ului. Aplicația Soft1 ERP nu este un soft de gestiune cu o listă definită de funcționalități, ci o experiență inovatoare care generează rezultate cu un adevărat impact în mediul de business din România. Tehnologia Cloud de ultimă generație, interfața modernă, usurința in obținerea rezultatelor dorite, mobilitatea nativă și extinsă a soluțiilor software de business au devenit principalul factor de dezvoltare pentru IMM-urile din România”, a declarat Manolis Vergis, General Manager SoftOne Romania.