Softlead: Cererea pentru digitalizarea instituțiilor financiare nebancare s-a dublat în 2022

9 ian. 2023 9 ian. 2023

Softlead, singura platformă de tip marketplace din România care ajută companiile să aleagă soluția software potrivită, pe baza ADN-ului Digital, confirmă nevoia de digitalizare a instituțiilor financiare nebancare (IFN). Astfel, în platforma Softlead.ro, în anul 2022, au fost primite de două ori mai multe solicitări de oferte pentru implementarea aplicațiilor software dedicate IFN-urilor, comparativ cu anul anterior.

Softlead: Cererea pentru digitalizarea instituțiilor financiare nebancare s-a dublat în 2022

Dintre acestea, cele mai multe cerințe au în prim plan aplicațiile software care gestionează activitatea și interacțiunea cu fiecare client, efectuarea scoring-ului pentru evaluarea capacității de rambursare a creditelor, bonitatea financiară, calitatea portofoliului și managementul raportărilor către BNR.

Creșterea cerințelor pentru aplicații software dedicate instituțiilor financiare este o noutate pentru Softlead, în contextul în care cele mai multe dintre soluțiile pentru care s-a înregistrat apetit erau date de cele enterprise (ERP – Enterprise Resource Planning, CRM – Customer Relationship Management, managementul documentelor, BI – Business Intelligence etc.). Prin acoperirea celor mai importante domenii de activitate, printre care și sectorul bancar – financiar, Softlead își consolidează poziția de ecosistem integrat, ce le oferă companiile din toate industriile acces la peste 1000 de opțiuni de soluții software și la furnizori/implementatori recunoscuți la nivel local și internațional”. Alexandra Roată – Co-Founder Softlead.

Principalele funcționalități ale aplicațiilor software dedicate IFN-urilor

Pentru a putea răspunde eficient interacțiunii cu fiecare client, este recomandat ca IFN-urile să aibă un flux de comunicare facil și un sistem complet funcțional de creditare online: procedura obligatorie conform normelor BCR - Know your Customer (KYC), semnarea online a documentelor, administrarea produselor de creditare, gestionarea creditelor active, managementul documentelor, emiterea rapoartelor financiare și contabile.

Credify, unul dintre principalii jucători din domeniu și partener Softlead, este o aplicație pentru creditarea 100% digitalizată. Aplicația oferă posibilitatea de intregrare prin API sau RPA cu alte aplicații utilizate. Dispune de un serviciu de tip KYC (Know Your Customer), oferindu-le IFN-urilor posibilitatea de acordare de credite online prin site-ul propriu și prin platforma Credify, semnarea documentelor printr-o semnătură calificată sau avansată, acces la campanii gratuite de marketing online, alerte prin SMS și sistem de plată cu cardul pentru ratele lunare.

Conform datelor BNR, anul 2021 a adus o creștere a apetitului românilor pentru împrumuturi, fiind înregistrate cu 41% mai multe față de primul an al pandemiei (2020). Acesta este și motivul pentru care tot mai multe instituții financiare au decis să faciliteze accesul la credite, oferindu-le clienților posibilitatea de a solicita online un credit potrivit nevoilor și istoricului lor. 

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!