Mulțumită dispozitivelor de diagnoză „Professional” VAS 6150E, bazat pe laptopul Getac S410, și “Premium” VAS 6160E bazat pe tabletă Getac A140, Grupul Volkswagen dispune acum de bancuri de testare noi pentru diagnoză eficientă a vehiculelor VW, Audi, Skoda, Seat, precum și a vehiculelor utilitare VW. Noile dispozitive combină componente deja integrate, precum serviciul Offboard Diagnostic Information System, cu interfață de diagnoză – un sistem care a trecut prin teste avansate, efectuate la cele mai înalte standarde de calitate Volkswagen.
Pe lângă calități precum performanța, fiabilitatea și ușurința în utilizare a dispozitivelor, Volkswagen a ales Getac în special pentru raportul performanță/ preț, timpul de livrare optimizat și conceptul de service convingător. Pentru a îndeplini cerințele Volkswagen, Getac a adaptat dispozitivele sale în funcție de necesitățile specifice ale clientului. “Suntem mândri că am atins un nou obiectiv în industria auto prin colaborarea cu Volkswagen. Echipele noastre au lucrat împreună, pentru a dezvolta soluția optimă pentru Volkswagen din punct de vedere al funcționalității, fiabilității și canalului de aprovizionare. Cota noastră de piață în ceea ce privește echipamentele rezistente utilizate în industria auto crește, ca rezultat al atitudinii noastre inovatoare și dezvoltării continue a tehnologiilor de ultimă generație, în combinație cu cea mai înaltă fiabilitate și cea mai mare flexibilitate”, a declarat Rick Hwang, Președinte al Diviziei Rugged Business din cadrul Getac Technology Corporation.
Laptopul și tableta sunt ideale pentru sarcini complexe atunci când nivelul ridicat de performanță este esențial. În plus, dispozitivele cu Microsoft Windows 10 Enterprise LTSB au un sistem de operare stabil și foarte performant. Acesta previne eventualele probleme de compatibilitate dintre sistemul de diagnoză folosit de Volkswagen și actualizările furnizate de Microsoft. Pentru flexibilitate maximă, dispozitivele sunt echipate cu două interfețe USB speciale, compatibile cu echipamentele specifice industriei, oferind totodată posibilitatea restaurării sistemului în cazul în care este necesară revenirea la setările din fabrică.
Datorită design-ului compact și mânerului integrat pentru transport, tableta asigură mobilitate superioară și flexibilitate extinsă în utilizare, precum și o baterie ce poate fi schimbată în timpul operării pentru a obține disponibilitatea 24/7. Pe ecranul de 14”, chiar și cele mai complexe informații pot fi vizualizate ușor; de asemenea, ecranul este perfect lizibil chiar și atunci când este expus direct la lumina puternică a soarelui, datorită tehnologiei revoluționare LumiBond® 2.0 cu suport tactil dezvoltată de Getac. Dispozitivele oferă suport pentru mai multe moduri tactile, precum ploaie, mănuși sau stylus, astfel că tehnicienii nu sunt nevoiți să renunțe la mănuși în timpul operării.
Dispozitivele robuste Getac sunt ideale pentru a fi utilizate în cele mai dificile medii de lucru. Laptopul VAS 6150E este certificat IP52 pentru a rezista la praf și picături de apă, în timp ce tabletă VAS 6160E este certificată IP65, ceea ce înseamnă că rezistă la jeturi cu presiune de apă și furtuni de nisip simulate. Dispozitivele de diagnoză rezistă la vibrații și folosesc unități SSD pentru a reduce sensibilitatea la șocuri, iar cele două interfețe USB compatibile cu echipamentele specifice industriei asigură conexiuni sigure și stabile cu soluțiile de diagnoză externe. Ambele unități au fost testate suplimentar, la standardele de calitate Volkswagen.
“Prin utilizarea soluțiilor hardware robuste de la Getac, efectuăm o schimbare de furnizor pentru a le putea oferi clienților noștri echipament de calitate pentru diagnoză, adaptat pentru atelier, cu un raport performanță/ preț foarte bun”, a declarat Dr. Karl-Friederich Bremeier, Manager, Factory Equipment, Group Service Volkswagen.
Există o gamă extinsă de accesorii, atât pentru laptop, cât și pentru tabletă. Dintre acestea, merită menționată stația de andocare (care poate fi atașată VAS 6556A), proiectată astfel încât să poată funcționa atât cu laptopul, cât și cu tableta. În acest fel, echipamentul de diagnoză poate fi atașat sau detașat, ceea ce optimizează timpul de lucru și protejează conexiunile dispozitivelor împotriva uzurii.
Despre Getac
Getac este o subsidiară importantă a MiTAC-Synnex Business Group (venit consolidat pentru 2015 de 28 miliarde USD). Getac a luat ființă în 1989, că joint venture cu GE Aerospace pentru furnizarea de produse electronice destinate apărării. Astăzi, portofoliul Getac include notebook-uri și tablete rezistente, terminale și dispozitive video mobile pentru armată, poliție, pompieri, companii de utilități, asigurări și clienți care furnizează servicii pe teren. Pentru mai multe informații, vizitați getac.com.