Microsoft a anunțat săptămâna aceasta integrarea cu Excel, prin instrumentul de Business Intelligence disponibil. Furnizorii au adăugat 256 de particularități noi, conforme cu cerințele utilizatorilor.
Microsoft acoperă rapid volumul de solicitări existente în cadrul instrumentului său de vizualizare a datelor și ajunge, astfel, în topul Business Intelligence (BI) self service. Acesta este și motivul pentru care studiile Gartner și Forrester au plasat Microsoft pe primele locuri în ceea ce privește instrumentele de BI.
În raportul Agile Business Intelligence Platform Q3 2015, analistul Forrester, Boris Evelson afirma: ,,Microsoft a dominat și continuă să domine piața cu cea mai utilizată platformă de BI din lume, Excel. Însă, cu toate modificările aduse, Evelson consideră că ,,Microsoft face lucrurile dificile pentru companiile mari, care deja utilizează Microsoft Office, Office 365, SharePoint sau SQL, să adopte Power BI ca platformă de Business Intelligence a companiei lor.”
Fiind un serviciu în cloud, nu presupune costuri suplimentare de suport, astfel încât prețul pentru Power BI este de 9.95$ pe utilizator pe lună, comparativ cu Tableau Online, al cărui cost este de 500 de dolari pe an sau aproximativ 42 de dolari pe lună. Deși când a fost lansat, Power BI avea un preț ridicat din cauza faptului că cerea integrarea cu Office 365, treptat, Microsoft a eliminat această cerință, iar prețul a scăzut, făcând astfel ușoară adoptarea de către utlizatori.
În acest moment există 200.000 de companii care utilizează Power BI și peste 5 milioane de utilizatori.
Ce aduce nou Power BI?
- Poți analiza datele din Power BI în Excel
- Ai acces la Power BI publisher pentru Excel (acest lucru permite utilizatorilor să transfere grafice sau tabele)
- Un nou nivel de securitate ce permite departamentelor de IT să seteze diferite nivele de acces la baze de date pentru utilizatori și să seteze reguli astfel încât utilizatorii să aibă acces doar la acele date de care au nevoie.
- Power BI Admin Portal include acum o matrice de utilizare ce permite managerilor IT să vadă ce conținut și set de date sunt folosite cel mai mult
- Panourile de bord vor fi acum disponibile pe Apple Watch
- Instrumentul SandDance permite stocarea fiecărui set de date într-un element sngular ce permite utilizatorului să vizualizeze datele în diferite formate, inclusiv modele 3D și vedere 360.