Conform Ministerului Economiei, formularul electronic de înscriere la Măsura 3- Granturi pentru investiții va fi activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro în perioada 3 decembrie 2020, ora 10.00 - 29 ianuarie 2021, ora 20.00.
Măsura 3 - Cofinanțare
Compania beneficiară trebuie să asigure cofinanțare proprie a proiectului în procent de minimum 15% din valoarea eligibilă a proiectului de investiții solicitat pentru finanțare pentru implementarea în regiunile mai puțin dezvoltate, iar pentru locația implementării în regiunea București-Ilfov, de minimum 30% din valoarea eligibilă a proiectului solicitat la finanțare. În cazul punctajelor egale, unul dintre criteriile de departajare este valoare cofinanțării (în acest caz, un procent mai mare având prioritate).
Măsura 3 - Cheltuieli eligibile
Beneficiarii de granturi pentru investiții pot utiliza granturile pentru investiții alocate din fonduri externe nerambursabile, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat pot folosi finanțarea inclusiv pentru digitalizare. În acest sens, iată câteva exemple de cheltuieli eligibile:
- Achiziția de echipamente IT&C.
- Achiziția/dezvoltarea aplicațiilor software (necesare desfășurării activității companiei).
- Achiziționarea serviciilor complementare (consultanță).
Cum știi care este tipul de aplicație software de care ai nevoie?
Softlead, cel mai important marketplace dedicat aplicațiilor software din România, a lansat un intrument care indică în mai puțin de 5 minute gradul de digitalizare al companiilor, acestea având acces la un raport ce cuprinde recomandări de aplicații software potrivite, precum și bugetul necesar achiziționării și implementării. Pentru a beneficia de acces, urmați pașii de aici: https://www.softlead.ro/biz-softlead
3 predicții de business pentru 2021 care includ aplicații software
1. Munca la distanță. Aplicațiile software de videoconferință, de management a resurselor umane, monitorizarea productivității și eficienței, comunicarea echipelor interne și externalizate, toate acestea vor avea nevoie în continuare de soluții software dedicate.
În cazul în care situația o va permite, abordarea unui sistem hibrid va necesita cu atât mai mult soluții software de gestionare a activității și interacțiunii angajaților.
2. Pe baza datelor obținute până în prezent de la clienții care au solicitat aplicații software prin platforma Softlead, echipa de consultanți a companiei a creat un set de activități organizaționale care vor avea nevoie de soluții software cu rol de gestionare, evaluare și monitorizare:
- Activități de vânzări (prospectare clienți, managementul lead-urilor, managementul portofoliului de clienți activi)
- Managementul relației cu clienții (prin soluții software de tip Customer Relationship Management - CRM)
- Gestionarea problemelor trimise de clienți (sisteme de ticketing)
- Activitatea financiară (facturi, contabilitate)
- Managementul documentelor (contracte, oferte, documente specifice unei industrii)
- Analiza și gestionarea corectă a proceselor de business (prin soluții software de tip Business Process Management – BPM)
- Colectarea datelor specifice obiectivelor și profilului fiecărei companii/industrii
- Rapoarte
- Activități de comunicare internă și externă
- Project management
3. Automatizarea – principalul obiectiv al celor mai multe dintre companii. Fie că vorbim despre retenția clienților, despre creșterea satisfacției acestora sau de eficientizarea costurilor prin instrumente și aplicații software specifice, automatizarea va fi principala cerință pe care soluțiile software vor trebui să o rezolve în 2021.
Pașii necesari pentru achiziția de software prin acest program:
- Stabilire aplicații necesare
- Vizualizare demo-uri - costurile aplicațiilor aparent similare pot varia destul de mult, din acest motiv este esențial să înțelegeți aplicațiile și modalitatea în care le puteți implementa în cadrul companiei
- Colectare oferte pentru includerea în buget (este important ca ofertele să includă și planificarea proiectului, în vederea asigurării faptului că vă încadrați în durata proiectului)
- Organizare achiziție
- Implementare proiect
Ai nevoie de o aplicație software potrivită companiei tale? Completează formularul de mai jos sau trimite un e-mail pe adresa [email protected]!