Aplicația este accesibilă prin intermediul unui browser de internet și facilitează colectarea, revizuirea și arhivarea autorizațiilor, contractelor, permiselor și a oricăror alte documente solicitate de legislația în domeniu. Astfel, utilizatorii pot arhiva și gestiona online întregul proces de conformare, pot stabili prioritățile și urmări procesul de remediere a eventualelor cazuri de neconformare la legislație. SecuRE integrează și cunoștințele experților Reff & Asociații | Deloitte Legal în aria reglementărilor aplicabile în domeniul imobiliar, indicând utilizatorilor săi ce fel de documente le sunt necesare pe baza informațiilor pe care aceștia le completează în aplicație despre fiecare clădire.
„Conformarea la cerințele impuse de legislația în domeniul imobiliar a fost întotdeauna caracterizată de birocrație greoaie și de un volum copleșitor de documente, iar progresul tehnologic de care ne bucurăm aduce în prim plan mai mult decât oricând nevoia de a crește eficiența și acuratețea acestor eforturi de conformare. În acest context, echipa noastră specializată în domeniul imobiliar a creat SecuRE, o aplicație unică pe piață, care permite utilizatorilor să folosească, pentru prima dată, o soluție digitală pentru acest tip de activitate”, a declarat Irina Dimitriu, Partener la Reff & Asociații | Deloitte Legal și coordonatorul practicii specializate în domeniul imobiliar.
Utilizatorii SecuRE trebuie doar să răspundă unui chestionar legat de bunul imobiliar pe care îl dețin sau îl folosesc, iar aplicația generează lista de documente necesare conform cerințelor legislative în vigoare. Această listă este actualizată permanent în funcție de schimbările legislației. După ce utilizatorii încarcă documentele folosind formularul online, aplicația generează un raport care semnalează cazurile de neconformare cu cerințele în domeniu, împreună cu sancțiunile aplicabile și riscurile care derivă din aceste cazuri, raport pe baza căruia ghidează utilizatorii pentru a-și stabili prioritățile în procesul de remediere și apoi îi ajută să urmărească progresul înregistrat pentru a atinge obiectivul de conformare. De asemenea, aplicația notifică utilizatorii când apar modificări ale cerințelor cauzate fie de schimbări în legislație, fie de expirarea termenului de valabilitate al diverselor autorizații, fie de schimbările în activitatea utilizatorului care pot atrage astfel de modificări.
Aplicația conferă numeroase beneficii din perspectiva managementului riscului, reducând probabilitatea aplicării de sancțiuni din cauza neconformării la cerințele în domeniu, inclusiv legate de răspunderea personală (penală) a reprezentanților juridici ai companiei, precum și riscul de erori umane. Din punct de vedere financiar, aplicația reduce costurile legate de procesul de conformare, iar din perspectiva forței de muncă, reduce timpul necesar accesării documentelor stocate, datorită arhivei sale structurate și ușor accesibile, simplifică transferul de responsabilități de la un angajat la altul care răspunde de aria de conformare în domeniul imobiliar și poate fi folosită 100% online, ceea ce o face ideală pentru munca la distanță.
Aplicația SecuRE este construită pe o platformă Oracle, stocată în cloud, care folosește sisteme de securitate de cel mai înalt nivel și protocoale de ultimă generație, creând așadar baze de date sigure pentru fiecare utilizator.
De peste zece ani, Reff & Asociații | Deloitte Legal este recunoscută drept una dintre cele mai importante societăți de avocați în domeniul imobiliar din România, fiind implicată în cele mai mari tranzacții imobiliare și proiecte de dezvoltare din țară, care au implicat deseori structuri corporative complexe și finanțare transfrontalieră. Practica de drept imobiliar este recunoscută și de clasamentele internaționale precum Legal 500.