Start-up-ul pune la dispoziția microîntreprinderilor și companiilor mici, active în sectoarele B2B, evaluarea gratuită a stabilității financiare a 10 clienți existenți sau potențiali. În momentul de față, există multă incertitudine și instabilitate în toate industriile, iar riscul de neîncasare a facturilor și de pierdere a capitalului de lucru a crescut exponențial. Anticiparea corectă a impactului blocajului economic asupra situației clienților existenți și a celor noi, potențiali, la pachet cu alte măsuri de prevenție pot evita blocajul financiar.
În plus, Instant Factoring își asumă, pentru toți clienții mici și microîntreprinderile care au nevoie de sprijin, să ofere pre-aprobarea unor limite de finanțare pentru livrările de bunuri sau servicii pentru fiecare client în parte, astfel încât, antreprenorii mici să știe dacă pot finanța orice tranzacție comercială în acestă perioadă, înainte de a-și asuma intrarea într-o relație comercială.
Instant Factoring pune la dispoziția micilor companii și microîntreprinderilor un volum de lichidități de 10 milioane RON pe lună, prin care finanțează facturile înainte de scadență, emise către companii medii și mari care plătesc la termene mai lungi. Accesul la finanțare ajută companiile mici să evite blocarea activității, astfel încât să poată face plăți urgente către salariați, furnizori și să-și achiziționeze materii prime și materiale de producție.
Fintech-ul nu pune accent în evaluarea de risc pe situațiile financiare ale companiilor mici și foarte mici sau pe vechimea în activitate. De cele mai multe ori, situațiile financiare ale micilor companii sunt slabe, în special la începutul activității unei firme. Clientul microîntreprinderii trebuie să fie o companie cu o situație financiară stabilă care poate să își achite datoriile. Instant Factoring finanțează între 70% - 90% din valoarea facturilor acceptate, în funcție de industria și soliditatea financiară a clienților microîntreprinderilor.
”Putem finanța companiile active în industriile B2B care nu sunt încă total blocate de restricțiile majore impuse de autorități. Preluăm risc mai mare și putem acorda finanțări în sectoarele: telecomunicații, furnizorii de transmisii date și internet, industria alimentară, retail și e-commerce, hardware și servicii IT, curierat și livrare rapidă și farmaceutică. Astfel, compania își poate acoperi plățile urgente, dar poate suplini totodată lipsa de lichidități de pe segmentele afacerii unde activitatea s-a închis sau s-a blocat. Se evită oprirea completă a activității și dispariția de pe piață”, a declarat Cristian Ionescu”, CEO și co-fondator, Instant Factoring.
Misiunea Instant Factoring este să sprijine dezvoltarea micilor companii prin soluții de finanțare rapide și facile, cu ajutorul tehnologiei. În această perioadă, microîntreprinderile se confruntă cu o acută lipsă a lichidităților în activitatea curentă, necesitate pe care nu o pot acoperi din alte surse.
Factoring-ul online este o soluție rapidă și la îndemâna oricărei companii pentru evitarea blocajului financiar și al supraviețuirii afacerii. Platforma tehnologică a Instant Factoring permite analiza facturii de finanțat într-un interval de câteva ore, iar în cazul aprobării finanțării, clientul primește banii în cont în maximum 24 de ore.