Ajuns la a cincea ediție, raportul Ericsson ConsumerLab privind cele mai importante 10 tendințe de consum pentru anul 2016 arată, în primul rând, faptul că utilizatorii se așteaptă ca inteligența artificială să înlocuiască smartphone-urile și să permită interacțiunea nemijlocită cu obiectele din jurul nostru. De fapt, jumătate dintre utilizatorii de smartphone-uri chiar se așteaptă ca acestea să devină depășite în următorii cinci ani.
Raportul indică, de asemenea, faptul că ritmul de adopție a tehnologiilor noi este mai rapid ca niciodată, ele ajungând mai repede ca oricând să fie disponibile și adoptate la scară largă de populație. Drept urmare, perioada în care utilizatorii early adopters sunt esențiali pentru a-i influența pe cei din jur este și ea, la rândul ei, mai scurtă decât oricând în trecut.
Michael Björn, Head of Research, Ericsson ConsumerLab, a explicat: „Unele dintre tendințele prezentate de noi în acest raport v-ar putea părea nerealiste, poate chiar puțin SF. Însă interesul consumatorilor pentru noi moduri de a interacționa cu lumea din jur, interacțiune care să aibă la bază inteligența artificială sau realitatea virtuală, dar și includerea conexiunilor de Internet în pereții caselor în care locuim sau chiar în propriile noastre corpuri, este cât se poate de real. Asta înseamnă că s-ar putea să vedem, curând, noi categorii de produse, dar și industrii întregi care se transformă pentru a răspunde acestor nevoi și cerințe.”
Iată cele mai importante 10 tendințe care vor defini anul 2016:
- Efectul rețelei asupra stilului de viață. În acest moment, patru din cinci oameni experimentează efectul faptului că, pe măsură ce serviciile online sunt folosite de mai multe persoane, beneficiile aduse de acestea cresc. La nivel global, unu din trei consumatori participă deja în diferite forme ale economiei colaborative.
- Nativi de streaming. Adolescenții de astăzi consumă zilnic mai mult conținut YouTube decât oricare alt grup de vârstă. Astfel, 46% dintre respondenții cu vârste între 16 și 19 ani petrec în fiecare zi o oră sau mai mult pe YouTube.
- Inteligența artificială va ucide epoca privitului în ecranul telefonului. Inteligența artificială va permite interacțiunea directă cu obiectele din jurul nostru, eliminând nevoia de a folosi un ecran de smartphone. Mai mult, jumătate dintre utilizatorii de smartphone-uri cred că aceste dispozitive vor fi depășite în următorii cinci ani de zile.
- Virtualul devine real. Consumatorii vor să folosească tehnologii virtuale pentru activități de zi cu zi, precum vizionatul evenimentelor sportive sau realizarea de apeluri video. Mai mult, 46% dintre ei și-ar dori să-și poată imprima propria mâncare.
- Case senzoriale. 55% dintre utilizatorii de smartphone-uri cred că, în următorii cinci ani, materialele folosite pentru construcția caselor ar putea include senzori care să monitorizeze apariția mucegaiului, a infiltrărilor de apă sau problemele de electricitate care apar în timp. Astfel, s-ar putea să fie nevoie să regândim complet conceptul caselor inteligente.
- Un mod mai inteligent de a face naveta. Cei care fac naveta și-ar dori să-și poată utiliza mai bine timpul, în loc să se simtă doar ca niște obiecte pasive prinse în tranzit. 86% dintre ei ar folosi servicii personalizate de navetă, dacă acestea ar fi disponibile.
- Chat de urgență. Rețelele sociale s-ar putea transforma în modul preferat de a contacta serviciile de urgență. Șase din 10 consumatori ar fi, de asemenea, interesați într-o aplicație care să ofere informații în caz de dezastru.
- „Internables”. Senzorii interni care măsoară sănătatea corpului nostru și cât de bine ne simțim ar putea deveni la fel de populare ca dispozitivele wearable. Opt din 10 consumatori și-ar dori să folosească tehnologia pentru a-și îmbunătăți diferite percepții senzoriale și abilități cognitive precum simțul văzului, al auzului sau memoria.
- Orice este expus hackerilor. Cei mai mulți utilizatori de smartphone-uri sunt convinși că activitățile de hacking și virușii vor continua să fie o problemă generală. Totuși, un efect pozitiv care se observă este că unu din cinci au declarat că au mai multă încredere într-o organizație care a trecut printr-un atac cibernetic, dar a remediat problema.
- Jurnaliști – cetățeni ai Internetului. Consumatorii împărtășesc mai multe informații ca niciodată și cred că, astfel, au mai multă influență asupra societății. Mai mult de o treime cred că demascarea unei companii corupte în medul online are mai mult impact decât reclamarea ei către poliție.
Informațiile prezentate în raportul de tendințe sunt extrase din programul global de cercetare al Ericsson ConsumerLab și acoperă o gamă largă de opinii ale consumatorilor din toată lumea.