Luxoft Holding, Inc. (NYSE:LXFT), unul dintre furnizorii de top de servicii de dezvoltare software şi soluţii IT inovatoare către clienţi globali, a fost inclus, pentru al doilea an consecutiv, în raportul “Global R&D Service Providers (GSPR) Rating 2015”, unul dintre cele mai apreciate studii globale ale companiei Zinnov Management Consulting.
Luxoft a fost recunoscută drept furnizor consacrat (categoria Established) în domeniul serviciilor de outsourcing IT, pe baza următoarelor criterii: grad de specializare, maturitatea serviciilor de cercetare și dezvoltare, complexitate, capacitate de inovare și proprietate intelectuală, sustenabilitate.
“Global R&D Service Providers (GSPR) Rating 2015”, realizat de compania Zinnov Management Consulting, este un studiu anual extensiv care evaluează capabilitățile furnizorilor de servicii de Cercetare și Dezvoltare și ale furnizorilor de Servicii Inginerești. Raportul este realizat cu scopul de a sprijini companiile globale din domeniul ingineriei în procesul de selecție a celor mai buni parteneri de outsourcing.
De asemenea, raportul include Luxoft, pentru al doilea an la rând, în categoria Leadership, pentru capabilitățile dovedite în zona Automotive. Această recunoaștere vine în urma evaluării strategiilor companiei de abordare a piețelor și a performanțelor inginerești în fiecare specializare. Acestor criterii li se adaugă capacitatea de leadership în relațiile de colaborare cu partenerii, participarea activă în dezvoltarea de soluții viabile alături de clienți și, mai ales, dezvoltarea unei culturi formale a inovării.
Luxoft a fost listată și în categoria Execution Zone pentru competențele din domeniile Energie și Utilități, având în vedere capacitatea acesteia de a construi și menține parteneriate solide la nivel global. Raportul mai include compania Luxoft și în secțiunea Embedded Systems din categoria Established.
„Suntem foarte mulțumiți de capacitatea noastră de acoperire a liniilor de afaceri verticale și orizontale pe care le deservim. Serviciile Luxoft din domeniul ingineriei software reprezintă un real interes atât pentru comunitățile de analiști, cât și pentru utilizatorii finali. Credem că acest lucru se datorează inovării noastre tehnologice continue și interesului din ce în ce mai mare al clienților de a colabora cu furnizori globali specializați. Nu în ultimul rând, suntem bucuroși să primim, pentru prima dată, recunoașterea oficială a serviciilor noastre din domeniile Energie și Embedded Systems”, a declarat Dmitry Loschinin, CEO Luxoft.
***
Despre Luxoft
Luxoft Holding, Inc. (NYSE:LXFT) este un furnizor de top de servicii de dezvoltare software și soluții IT inovatoare către clienți globali, cu precădere companii multinaționale. Luxoft oferă dezvoltare personalizată de software și suport pentru aplicații de bază și aplicații vitale pentru afaceri, inginerie de produs, testare și consultanță în tehnologie. Soluțiile Luxoft sunt bazate pe produse și platforme proprietare, care au un impact direct asupra rezultatelor de afaceri ale clienților și se concentrează, în permanență, pe inovație.
Compania dezvoltă soluții și livrează servicii din 24 de centre de livrare dedicate, din lumea întreagă. Luxoft numără peste 10.000 de angajați în 27 de birouri din 15 țări din America de Nord, Mexic, Europa de Vest și de Est, Asia Pacifică și Africa de Sud. Luxoft este înregistrată în Tortola, Insulele Virgine Britanice, are centrul operațiunilor în Zug, Elveția și este listată pe bursa de la New York.
Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.luxoft.com
Luxoft a intrat pe piața românească în anul 2008, prin achiziția ITC Networks, una din cele mai mari și mai vechi companii de software de telecomunicații de pe piața locală. Luxoft România are peste 1500 de angajați și este cel de-al doilea centru de livrare Luxoft din acest punct de vedere. Compania oferă servicii de inginerie de produs și dezvoltare de aplicații pentru clienți din domeniile telecom, financiar și auto.