Cum poate o aplicație de salarizare să scadă cheltuilelile unei companii?

17 nov. 2021 17 nov. 2021

Evaluată la peste 15 miliarde de dolari la nivel global, piața tehnologiei orientată către soluțiile de resurse umane, în special către cele de salarizare, se află în continuă expansiune. Care este aportul pe care îl poate aduce o astfel de aplicație, care sunt beneficiile, funcționalitățile și costurile de implementare?

Cum poate o aplicație de salarizare să scadă cheltuilelile unei companii?

Companiile încep să conștientizeze din ce în ce mai mult gradul de necesitate al aplicațiilor software ce sunt concepute pentru a eficientiza procesele ce nu necesită neapărat intervenție umană, cu scopul de a se putea concentra mult mai mult pe viitorul organizației.

Aplicațiile software de salarizare, fiind la bază soluții HR, locale sau bazate pe Cloud, gestionează, întrețin și automatizează plățile către angajați. Acestea reprezintă soluții robuste, integrate și configurate corespunzător ce pot ajuta organizațiile de toate dimensiunile să mențină conformitatea cu legile fiscale și alte reglementări financiare și cel mai important, să reducă costurile.

Iată care sunt principalele funcționalități și caracteristici ale soluțiilor software de salarizare:

  • Managementul declarațiilor și rapoartelor: Revisal, Declarația 112, Declarația 205, Declarația 100, etc
  • Managementul și calculul salariilor în conformitate cu normele codului fiscal în vigoare
  • Modul dedicat generării fluturașilor de salariu și al ștatelor de plată
  • Managementul pontajelor angajaților, concediilor de odihnă, medicale, gestionarea bonusurilor sau primelor acordate
  • Managementul acordării avansurilor de tip automat sau prin excepție
  • Managementul performanțelor angajaților
  • Managementul tichetelor de masă
  • Rapoarte de payroll

Ca și beneficii aduse odată cu implementarea, soluțiile de acest tip prezintă:

  • Timp economisit prin procesarea automată a activității salariale
  • Micșorează șansa de apariție a erorilor umane
  • Oferă acces la informații dedicate și actualizate
  • Reduce riscul de pierdere al datelor
  • Micșorarea costurilor constante

O companie poate crește valoarea strategică a salarizării cu o varietate de ajustări pozitive. Aceste îmbunătățiri pot fi clasificate în: automatizare, informații, reconciliere, îmbunătățire a proceselor și noi tehnologii. 

Automatizarea poate câștiga timp și reduce erorile administrative, iar împreună cu accesul facil la informații poate contura un avantaj destul de solid față de concurență. Actualizarea regulată a sistemelor de salarizare nu numai că va economisi bani și resurse, dar va îmbunătăți moralul și implicarea, reducând în același timp sarcinile administrative.

Top 5 exemple de aplicații software de salarizare:

Colorful.hr reprezintă o aplicație software de HR (resurse umane) cu funcționalități complete, ce pot fi controlate de oriunde și oricând. In situații de criză, succesul unei companii se măsoară în capacitatea de adaptare și în investițiile justificate. Una dintre cele mai importante și solide funcționalități ale acestei soluții constă în capacitatea de acoperire a proceselor de salarizare. Pe lângă acesta, Colorful.hr oferă aplicabilitate și pentru următoarele arii: externalizare, consultanță legislativă, recrutare personal, leasing de personal, etc.

TeamSal conturează un instrument software ce pune la dispoziție o interfață prietenoasă, intuitivă și un manual de utilizare al software-ului care expune funcțiile în detaliu. Foarte important, toate datele introduse în aplicație sunt disponibile utilizatorilor în orice moment. Soluția este concepută pentru a permite importul și exportul de date al salariaților ca declarații, lista de angajați, pontaj, rapoarte, etc.

CIEL Salarii Cloud este o soluție software de salarizare ce contribuie la gestionarea mai ușoară si mai rapidă a salariilor angajaților. Ca și funcționalități cheie se remarcă: salariile, beneficiile salariale, pontajele și așa mai departe sunt calculate automat, dispune de acces din orice locație și de pe orice dispozitiv, oferă control total asupra componentelor aplicației, generare de rapoarte, etc. Odată cu implementarea, compania va beneficia gratuit de un training cu privire la utilizarea soluției.

Charisma HCM este una dintre cele mai solide aplicații de resurse umane, adaptată legislației și care acoperă atât zonele critice de salarizare și administrare de personal, cât și zonele strategice ale investițiilor în dezvoltarea capitalului uman. Această soluție oferă funcţii avansate de analiză a performanţei angajaţilor, de management al competenţelor, de planificare la cursuri sau programe de training şi de urmărire a evoluţiei carierei în cadrul organizaţiei.

WizOne reprezintă aplicația software ce integrează procesele de resurse umane în cadrul unei organizații, oferind o eficiență sporită prin intermediul unei interfețe intuitive. Pe lângă asigurarea proceselor de salarizare, iată care sunt celelalte funcționalități cheie prezente: dispune de sistem de pontaj compatibil cu majoritatea sistemelor de control acces, dosare, platforme BI (Business Intelligence), planificări, monitorizări și multe altele.

Iată câteva statistici interesante despre aplicațiile software HR, în special cele de salarizare:

  • 52% dintre soluțiile software HR de top au una sau mai multe aplicații disponibile pe mobil (Android, IOS sau Windows)
  • 55% dintre aplicații dispun de integrare cu platforme de rețele sociale
  • 32% au caracteristici interne de colaborare socială
  • 78% dintre soluțiile de HR actuale conțin cel puțin o funcționalitate de management al talentelor
  • 94% din toate programele de resurse umane oferă un portal de autoservire încorporat pentru angajați sau candidați

Care sunt costurile implementării unei astfel de soluții?

Costurile implementării unei soluții dedicată salarizării pornește de la 6 Euro/lună/utilizator și de la 0.08 Euro/lună/angajat (o companie poate avea utilizatori doar din departamente de resurse umane sau angajați din întreaga organizație). 

Așadar, alegerea soluției potrivite poate reprezenta un proces complicat, de aceea, Softlead pune la dispoziție o gamă largă de aplicații și le oferă clienților săi detalii cu privire la implementări personalizate și suport pe parcursul alegerii celui mai bun software pliat pe cerințele și nevoile companiei, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar.

Ai nevoie de o aplicație software de salarizare potrivită companiei tale? Solicită un demo pe adresa [email protected] sau completează formularul de mai jos.

Încă nu știi ce soluție software este potrivită pentru tine? Folosește SoftleadBIZ, singurul tool care indică gradul de digitalizare al companiei tale și îți oferă un raport personalizat al aplicațiilor necesare și al bugetelor de care poți avea nevoie. 

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!