Proiectul european de cercetare BEACONING promovează învățarea contextuală, bazată pe joc
Recent s-a lansat proiectul de cercetare și inovare BEACONING (Breaking Educational Barriers with Contextualized, Pervasive and Gameful Learning), finanțat prin programul european Horizon 2020. Proiectul, cofinanțat de Comisia Europeană în cadrul contractului de grant nr. 687676, se va desfăşura pe o perioadă de 3 ani. Acesta este realizat de un consorţiu format din 15 parteneri, între care și SIVECO România, coordonat de Disruptive Media Learning Lab (DMLL) din cadrul Universității Coventry (UK).
Proiectul se concentrează pe învăţarea neîntreruptă, de oriunde şi oricând, prin exploatarea tehnicilor și tehnologiilor de tip “context-aware” (sisteme care se adaptează la contextul în care sunt utilizate) și de tip “gamification” (transpunerea unui context obișnuit de învățare într-o situație asemănătoare unui joc), care fac parte din abordarea învățării bazate pe problemă (Problem-Based Learning).
BEACONING reprezintă o bază de referinţă în domeniul tehnologiilor educaționale multiple, prin dezvoltarea și implementarea unei platforme educaționale care îmbină spațiul fizic cu cel virtual. Aceasta oferă oportunități pentru noua eră digitală, punând laolaltă cunoștiințele dobândite prin mijloace formale, non-formale și informale şi dezvoltând abilitățile cursanților, cu și fără dizabilități.
Fiecare dintre cei 15 parteneri din consorţiu contribuie la realizarea proiectului prin expertiza și tehnologiile proprii, atât din domeniul educaţiei, cât şi din domeniul gaming-ului.
Proiectul are un rol inovator într-un mediu operaţional real, aliniat cu cultura DMLL (Disruptive Media Learning Lab) privind impactul asupra schimbării concepțiilor și crearea de noi modele și practici de predare și învățare.
Consorțiul proiectului este format din următoarele organizaţii: COVENTRY UNIVERSITY (UK), HERIOT-WATT UNIVERSITY (UK), BIBA - BREMER INSTITUT FUER PRODUKTION UND LOGISTIK GMBH (Germania), INESC TEC (Portugalia), UNIVERSIDAD COMPLUTENSE DE MADRID (Spania), ORT France (Franța), SUCCUBUS INTERACTIVE SARL (Franța), ADVANCED TECHNOLOGY SYSTEMS (România), IMAGINARY (Italia), GEOMOTION GAMES SL (Spania), IFINITY SPOLKA Z ORGANICZONA ODPOWIEDZIALNOSCIA (Polonia), PLAYSOFT (Franța), SEBIT EGITIM VE BILGI TEKNOLOJILERI ANONIM SIRKETI (Turcia), HANDS FREE COMPUTING LIMITED (UK) și SIVECO România.
Prin integrarea inovatoare, care are ca rezultat crearea unui spațiu de învățare de tip “blended learning”, platforma BEACONING este o soluție ușor accesibilă de valorificare a:
- evoluției designului bazat pe experiența utilizatorului
- comunicațiilor mobile
- sistemelor de tip “context-aware”
- conținutului procedural
- principiilor pedagogice de tip gamification
- rapoartelor de evaluare
- tehnologiei cloud.
De-a lungul celor 3 ani de dezvoltare, se va organiza câte un proiect pilot de mari dimensiuni în 5 țări diferite (Franța, Israel, Grecia Turcia, și România) în care vor fi implicați 5000 de profesori, părinți și elevi.
Proiectele pilot vor valida și informa despre dezvoltarea ecosistemului BEACONING. Menirea sa este de a democratiza educația, având impact atât pentru persoanele apte, cât și pentru cele cu deficiențe fizice și psihice, ușoare până la moderate, tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, aflaţi în curs de formare generală și profesională.
“Proiectul BEACONING exploatează tehnici și tehnologii inovatoare pentru modul în care este facilitată educația. Prin abordarea de tip gamification valorificăm puterea jocului care înglobează experiențe de învățare formale, informale și sociale în cadrul unei narațiuni contextualizate. Astfel, redefinim și reconstruim educația într-un mediu de învățare hibrid”, declară Dr. Sylvester Arnab, Conf. Universitar în știința jocurilor, coordonatorul proiectului BEACONING.