Orange România anunță oficial cele mai noi modificări în structura echipei de top management, numind-o pe Liudmila Climoc, în prezent Chief Executive Officer la Orange Moldova, în rolul de CEO al filialei din România.
Julien Ducarroz, care deține acum poziția de Chief Commercial Officer la Orange România, este numit CEO al Orange Moldova. Este vorba despre o rocadă de management extrem de interesantă:
“Este o mare onoare pentru mine să devin CEO al Orange România, operatorul numărul 1 în telecomunicații mobile din această țară, și să mă alătur echipei remarcabile și atât de dinamice de profesioniști”.
Orange România va continua să aibă toată atenția îndreptată către client, oferindu-le celor peste 10 milioane de utilizatori o experiență de neegalat, prin intermediul serviciilor de cea mai bună calitate și al celor mai utile inovații” a spus Liudmila Climoc, viitorul CEO al Orange România.
Aceste schimbări vor intra in vigoare de la 1 mai 2016.
Liudmila Climoc are o experiență în domeniul telecomunicațiilor, obținută de-a lungul celor 19 ani petrecuți în această industrie. Și-a început cariera la Orange Moldova, unde a condus numeroase proiecte și lansări comerciale importante.
În 2008, Liudmila Climoc a fost promovată din poziția de Chief Sales Officer în cea de Chief Executive Officer. Sub conducerea sa, Orange Moldova și-a dublat baza de clienți, la peste 2,6 milioane de clienți astăzi, cu o cotă de piață de 57% din sectorul de mobil.