Cum ne pregătim, cu cine lucrăm, ce facem dacă suntem victime ale unui atac, ce ce să ne aşteptăm în cazul unui control, ce metode de atac avem dacă suntem amendaţi
Cum ne pregătim, cu cine lucrăm, ce facem dacă suntem victime ale unui atac, ce ce să ne aşteptăm în cazul unui control, ce metode de atac avem dacă suntem amendaţi
Evenimentul îşi propune să abordeze în detaliu tematica noilor reguli din cadrul Uniunii Europene privind protecţia datelor personale (General Data Protection Regulation - GDPR), care vor intra în vigoare la finele lunii mai.
Noul Regulament privind protecţia datelor va schimba responsabilităţile companiilor care procesează astfel de date, dar care vine şi cu un nou set de penalităţi. Legislaţia românească (legea 677/2001) va fi înlocuită practic cu noul Regulament al UE privind protecţia datelor personale (2016/679) cu aplicare directă în toate statele UE, deci şi în România începând cu 25 mai 2018.
În cazul încălcării Regulamentului se pot aplica amenzi de până la 4% din cifra de afaceri globală sau 20 de milioane de euro.
O companie din județul Argeș, specializată în producția de echipamente de lucru și de protecție (salopete, veste antifoame, haine speciale pentru uz industrial), se confrunta cu provocări specifice unui sector personalizat și reglementat....
DefCamp, cea mai mare conferință de securitate cibernetică și hacking din Europa Centrală și de Est, revine pe 13 și 14 noiembrie cu ediția aniversară #15.
Peste jumătate dintre specialiștii în securitate IT au fost presați să păstreze confidențialitatea unei breșe de securitate, chiar și atunci când credeau că aceasta ar fi trebuit raportată autorităților, arată un studiu global...