“În anul 2025, România continuă să funcționeze, în multe privințe, ca acum un secol. Dosarele voluminoase, pline cu hârtii, continuă să fie regula, iar procesul decizional, de la inițierea unui proiect de lege până la adoptarea acestuia, este un adevărat maraton birocratic ce implică, evident, multă hârtie. Digitalizarea administrației rămâne doar un deziderat frumos ambalat în discursuri optimiste, dar fără aplicabilitate reală. În ultimii ani, „digitalizarea” a devenit un cuvânt la modă, folosit în aproape orice discurs politic. Însă, digitalizarea reală presupune eliminarea completă a hârtiilor și automatizarea proceselor, nu doar crearea unor noi formulare electronice care, în final, trebuie printate și arhivate fizic. În România, implementarea unui sistem de digitalizare nu înlocuiește birocrația tradițională, ci doar se adaugă la volumul uriaș de documente care continuă să fie tipărite”, declară Bogdan Costin Fârșirotu, președinte al Centrului de Formare APSAP.
Un exemplu relevant al acestei ineficiențe este procesul de aprobare a hotărârilor de consiliu local (HCL), pentru care este consumată o cantitate mare de hârtie și mult timp pentru deplasări pentru depunerea unor documente fizice.
Mai exact, după ce documentele sunt pregătite și aprobate în cadrul ședinței consiliului local, dosarul este multiplicat și trimis fizic Prefecturii pentru controlul de legalitate – fără de care Hotărârile nu își produc efectele juridice. La nivel național, România are 3.146 de unități administrativ-teritoriale, excluzând primăriile municipiilor reședință de județ și Municipiul București. La un calcul simplu, dacă este luată în considerare doar o ședință de consiliu local pe lună, acest lucru înseamnă aproximativ 37.752 de drumuri dus-întors anual doar pentru a transporta documente fizice între primăriile de comună și prefecturi. Costurile sunt exorbitante – milioane de lei cheltuiți anual în aceste deplasări, cheltuielile cu hârtia, imprimarea și combustibilul, plus resursele de timp și personal cheltuite pe drumurile aglomerate ale patriei între comune și reședința de județ. Cu alte cuvinte, bani irosiți în loc să fie investiți în soluții digitale care ar elimina necesitatea acestui circuit absurd.
Și în procesul de accesare a fondurilor europene pentru digitalizarea României, hârtia este în mod paradoxal “la putere”, fiind tipărite milioane de documente.
“În România, digitalizarea eșuează chiar acolo unde ar trebui să funcționeze impecabil: în accesarea fondurilor europene destinate digitalizării! Banii europeni, puși la dispoziție prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 7, ar trebui să transforme administrația și economia, dar sunt sufocați de un paradox birocratic revoltător. România gestionează un buget de 1,62 miliarde de euro, însă procesul de accesare a acestor fonduri arată mai degrabă ca o parodie administrativă decât ca un program modernizat. Milioane de pagini tipărite, scanate și apoi semnate digital sunt evaluate, ironic, în format fizic, pe hârtie, de echipele de monitorizare de la minister, organismul intermediar regional sau autoritatea de management. O birocrație absurdă care demonstrează că, în România, digitalizarea este doar un slogan pompos pe hârtie… multă hârtie!”, punctează Bogdan Costin Fârșirotu.
În timp ce alte state europene simplifică accesul la fonduri prin platforme digitale eficiente, România rămâne captivă în trecut, îngreunând sau chiar împiedicând companiile și instituțiile să beneficieze de investițiile promise. Rezultatul? Întârzieri, blocaje și riscul real ca o mare parte din bani să fie pierduți.
Organizarea cursurilor din fonduri europene, birocrație la puterea a 10-a – ce documente trebuie tipărite
Și pentru cursuri finanțate din fonduri europene statul solicită o cantitate mare de documente tipărite. Dacă un curs de formare profesională obișnuit implică un munte de birocrație, atunci un curs finanțat din fonduri europene duce acest proces la un nivel absurd. Evaluarea și decontarea cheltuielilor se complică de cel puțin 10 ori, transformând o inițiativă de sprijinire a educației într-un labirint birocratic aproape imposibil de parcurs.
“În teorie, lucrurile par simple: un proiect european prevede formarea unui grup țintă de 28 de persoane, iar indicatorul de rezultat este obținerea unui certificat de absolvire. Ce poate fi mai clar de atât? În realitate, însă, orice organizație care se angajează în acest proces trebuie să fie pregătită pentru un tsunami administrativ. Dacă procedura standard de organizare a unui curs autorizat de Ministerul Muncii și Ministerul Educației presupune deja o avalanșă de documente tipărite, în cazul proiectelor europene, această povară se multiplică exponențial”, spune Bogdan Costin Fârșirotu.
Câteva exemple, din realitate, privind documentele care trebuie tipărite:
✅ Zeci de formulare tipizate suplimentare pentru fiecare cursant.
✅ Rapoarte de activitate, Rapoarte de prezență, Procese verbale, Declarații, Minute și alte documente justificative – fiecare semnat fizic și digital.
✅ Sute de capturi de ecran (print-screen-uri) imprimate pe hârtie A4, semnate și ștampilate pentru „dovada” activității online.
✅ Gigabiți de înregistrări video, documente digitale și arhive electronice cerute suplimentar, de parcă volumul de hârtii nu era suficient.
✅ Adrese și solicitări suplimentare venite de la finanțator, care pare să opereze sub premisa că beneficiarii sunt potențiali infractori, încercând să fraudeze un sistem deja monitorizat de două ministere și de Comisia de Evaluare a participanților.
Multe organizații ajung să renunțe nu pentru că nu pot implementa cursurile, ci pentru că sunt sufocate de un volum birocratic absurd. Mii de pagini semnate fizic și digital, depozitate în sute de bibliorafturi, devin mai importante decât actul educațional propriu-zis, explică Fârșirotu.
Mai grav, aceste procese administrative acaparează aproape în totalitate activitatea organizațiilor, lăsând foarte puțin spațiu pentru desfășurarea efectivă a cursurilor. Pentru a face față avalanșei de documente și cerințe impuse de finanțatori, organigramele trebuie suplimentate cu angajați noi, nu pentru a îmbunătăți calitatea educației, ci pentru a gestiona tonele de hârtii, raportări și verificări inutile.
“Practic, 80% din activitate este consumată de birocrație, iar doar 20% rămâne pentru ceea ce ar trebui să fie scopul principal: formarea profesională. În loc să faciliteze accesul la educație, sistemul împinge organizațiile spre blocaj, iar multe aleg să renunțe, nu din lipsă de competență, ci din cauza unui sistem care a transformat digitalizarea într-o farsă birocratică.
Când vom înțelege că educația și digitalizarea nu înseamnă mai multă hârtie? Până când România va trata fiecare beneficiar de fonduri europene ca pe un potențial infractor? Aceste întrebări rămân fără răspuns, în timp ce tone de documente tipărite sufocă orice intenție reală de modernizare a educației”, conchide Bogdan Costin Fârșirotu.
În timp ce alte state europene implementează soluții digitale eficiente pentru reducerea birocrației, România continuă să blocheze modernizarea printr-un sistem care transformă digitalizarea într-un simplu pretext birocratic. Fără o reformă reală, administrația publică va rămâne prizoniera teancurilor de hârtie, iar fondurile europene destinate modernizării riscă să fie pierdute.
