La nivel global, aplicațiile CRM dețin 25% din cota de piață a încasărilor din tehnologii software. 72.9% dintre aplicațiile software de tip CRM sunt de tip Software as a Service (SaaS), fapt ce aduce un plus achiziției și implementării, prin dinamică, flexibilitate și agilitate.
Ce a stat, însă, la baza digitalizării gigantului din industria marketplace-urilor?
Pentru utilizatorii unui CRM dedicat industriei de e-commerce, este extrem de importantă organizarea fluxurilor celor mai importante de lucru, ce duce la economisirea timpului și la eficientizarea activităților specifice. Iar dacă la toate acestea se adaugă și faptul că 85% dintre produsele comercializate la nivel global sunt disponibile pe Amazon, este evident apetitul crescut pentru potențialul oferit de marketplace.
Așadar, beneficiind de o gamă extinsă de produse și de un sistem de organizare a clienților și a gestiunii, Amazon a ajuns în 2015 să câștige 51 de cenți la fiecare 1$ cheltuit în platformă.
Aplicația software din spatele Amazon
Pentru ca toate aceste cifre să devină realitate, povestea Amazon a inclus încă de la începutul prezenței sale pe piață investiții în digitalizare și în managementul resurselor. Astfel, în 1994, viziunea de business a omului de afaceri Jeff Bezos era să creeze un magazin virtual pentru iubitorii de carte, ce avea, încă de pe atunci, un CRM integrat.
Astăzi, aplicația CRM din spatele Amazon este 100% creată in house, dezvoltată pe baza obiectivelor și funcționalităților de care are nevoie retail-erul.
Ce este o aplicație de tip CRM?
Soluțiile software de tip CRM (Customer Relationship Management) sunt aplicații-cheie în procesele de gestionare și sincronizare a activității de comunicare cu și prin clienți cu informațiile specifice fiecărei afaceri în parte. Astăzi, CRM-urile nu mai sunt un trend, ci un standard necesar al companiilor care gestionează diferite informații dedicate, fie că este vorba despre retaileri sau despre mici producători.
Care sunt beneficiile aduse de o aplicație software de tip CRM companiei Amazon?
Cu cât numărul produselor, vendorilor (comercianților) și implicit al clienților crește, cu atât un retailer de mărimea Amazon trebuie să se asigure că poate oferi un sistem integrat de gestionare eficientă a resurselor, cu o interfață prietenoasă pentru fiecare tip de interacțiune și cu o dinamică tradusă prin scalabilitate. Astfel, Amazon a acceptat provocarea de a avea orice informație la doar câteva click-uri distanță, prin propria platformă, atât în front-end, cât și în back-end, păstrând un conținut curat și intuitiv. Astfel, obiectivul de a avea o platformă bine organizată și calitativă prin rezultatul final a fost atins.
Gestionarea datelor personale
Prin definiție, aplicațiile software de tip CRM gestionează baze de date semnificative de contacte, atribute și adrese personale ale utilizatorilor și clienților, iar Amazon nu face o excepție. Unul dintre exemple este situația în care, pe baza informațiilor pe care le deține, Amazon recomandă fiecărui vizitator produse similare cu cele căutate sau achiziționate deja.
Interacțiunea cu fiecare client
Sistemul de gestionare al bazei de date de clienți a devenit autonom prin aplicația de tip CRM din spatele Amazon. Astfel, fără a beneficia de un manager de cont, vendorii și achizitorii pot edita, actualiza date și cumpăra produse rapid, fără o interacțiune intermediată.
Sistemele de review-uri
Pentru a câștiga încredere și notorietate, Amazon a devenit un marketplace nu doar al produselor, ci și al testimonialelor oferite de către clienți, creând un sistem integrat de date ce ajută clientul final să ia decizia potrivită în procesul de achiziție. Conform unui studiu Forbes, 88% dintre clienți consideră că lipsa review-urilor reprezintă o îndepărtare a clientului de produse sau servicii.
Aplicațiile CRM sunt parte din procesul de tehnologizare și de transformare digitală, atât de necesar tuturor companiilor care tind spre eficientizare, creșterea propriei afaceri și extindere. În toate aceste forme de creștere, cunoașterea clientului, relaționarea facilă, managementul experienței pe care acesta o are cu serviciile sau produsele unei companii sunt aspecte esențiale, care se află la baza funcționării soluțiilor CRM.
Ai nevoie de o aplicație software de tip CRM? Completează formularul de mai jos sau trimite un e-mail pe adresa [email protected]