Softlead, singura platformă de tip marketplace din România care ajută companiile să aleagă soluția software potrivită, pe baza ADN-ului Digital, anunță lansarea Centrului de Date - o resursă importantă de cifre, statistici și trenduri pentru furnizorii de servicii și aplicații software din România. Centrul de date Softlead le furnizează companiilor IT informații actualizate trimestrial despre comportamentul cumpărătorilor și tendințele pieței IT, optimizând strategiile de vânzări și marketing.
Centrul de Date procesează între 13 și 200 de parametri descriptivi pentru fiecare solicitare de proiect IT. Acest nivel de detaliu asigură vendorilor acces la lead-uri de înaltă calitate și informații precise despre intențiile de achiziție.
Astfel, Centrul de Date Softlead transformă modul în care companiile de software abordează piața din România, oferind acces la date concrete despre intenții de achiziție, profile de cumpărători și rate de conversie. Aceste informații permit furnizorilor să ia decizii informate și să-și maximizeze oportunitățile de vânzare.
Primele informații cheie incluse în Centrul de date Softlead definesc activitatea de achiziții software din trimestrul 2 al anului 2024. Printre acestea, se regăsesc:
- Rata de conversie a lead-urilor (cereri de oferte software) generate – reprezintă un parametru reprezentativ în fluxul de generare de lead-uri, de la colectarea acestora în platforma Softlead până la semnarea contractului. În prezent, rata medie a contractelor semnate prin Softlead a fost de 39.1%.
- Rata de calificare a lead-urilor (cereri de oferte software) indică o diferențiere clară între cererile de oferte software generate prin campanii de marketing și cele organice (67%), generate prin platforma Softlead.ro. Astfel, primele au un grad mai mic de calificare, ce se reflectă în special în etapa de achiziție în care se află companiile ce au în plan investițiile în digitalizare.
- Categorii de aplicații software cu potențial de creștere. Dinamica pieței de consum IT, dezvoltarea accelerată a anumitor industrii și rezultatele campaniilor de informare/educare influențează, de cele mai multe ori, creșterea interesului de achiziție pentru noi tipuri de aplicații software. În Q2, prin platforma Softlead a crescut în mod semnificativ interesul pentru soluții software din categoriile Call Center (23.9%), Robotic Process Automation (RPA) (22.2%) și ChatBots (10.2%).
- Profilul companiilor cu apetit crescut pentru digitalizare. Softlead este platforma de informare și alegere a soluției software potrivită iubită în special de companiile de tip IMM. Cu toate acestea, în trimestrul 2 al anului 2024, există schimbări importante la nivelul dinamiciii companiilor mari și foarte mari, care au nevoie de sprijin în procesul de selecție și în etapa de ofertare pentru tehnologii IT. În ceea ce privește rolul decizional al responsabililor de digitalizare care folosesc Softlead, 80% dintre aceștia ocupă poziții de Top & Middle Management.
- Cultura organizațională în Transformarea Digitală. Datele generate prin instrumentul Softlead Digital DNA indică deschiderea companiilor către digitalizarea proceselor și activităților organizaționale, oferind, astfel, trenduri actualizate despre percepția achizițiilor și implementărilor software în funcție de industrie, tipul și mărimea companiei beneficiar, rolul persoanei responsabile în fluxul decizional.
Companiile IT interesate de o serie amplă de date referitoare la piața software din România pot consulta Singurul Centru de Date dedicat achizițiilor software din România | Softlead sau pot solicita acces la informații personalizate pe adresa [email protected]