Activitățile de manipulare a materialelor reprezintă cel mai activ segment al vânzărilor de roboți industriali, cu o cotă de 48%, baza instalată de roboți industriali depășind patru milioane de unități în 2023, conform World Robotics 2023.
„Anul acesta am observat un interes tot mai mare din partea companiilor pentru roboții care pot ridica greutăți mari, iar printre domeniile care ies în evidență se numără cel al food & beverages. Din discuțiile pe care le avem, ne așteptăm ca piața roboților industriali din România să înregistreze o creștere semnificativă în următorii patru ani. Acest avans este generat de un cumul de factori, printre care: dezvoltarea tehnologică înregistrată de roboții autonomi, creșterea costurilor cu forța de muncă și necesitatea eficientizării. Industriile automotive și electronica rămân principalii investitori în roboți industriali, însă companiile din sectorul food & beverage își manifestă un interes tot mai ridicat, cu precădere pentru roboți specializați în manipularea europaleților”, a declarat Paul Olariu, Area Sales Manager MiR pentru Europa Centrală şi de Est.
Pentru a răspunde cererilor pieței și a da companiilor românești ocazia unei testări reale a roboților, reprezentanții MiR, împreună cu partenerii de la AlfaTest, vor prezenta robotul MiR1200 Pallet Jack, cel mai avansat robot din portofoliul companiei, pe 17-19 septembrie la evenimentul Technology Days de la Timișoara. Participanții la eveniment vor avea ocazia să vadă robotul MiR1200 Pallet Jack în acțiune și să evalueze capacitățile sale în diverse aplicații și scenarii de utilizare.
MiR1200 Pallet Jack este un robot mobil autonom versatil, proiectat pentru manipularea materialelor grele. Acesta integrează tehnologii de la MiR și NVIDIA și permite detectarea, manipularea și transportul autonom al europaleților cu o greutate de până la 1,2 tone, care poate fi ridicată și așezată la o înălțime de 85 cm și cu o viteză de până la 1,5 m/s.
Astfel, poate fi utilizat în orice scenariu care implică transportul europaleților în mediile industriale. MiR1200 Pallet Jack este echipat cu sisteme de navigație complexe, care îi permit să navigheze autonom în spații precum depozite sau fabrici, reducând necesitatea manipulării manuale și optimizând operațiunile logistice.
Robotul detectează poziția și starea europaleților cu ajutorul inteligenței artificiale, alimentată de modulul NVIDIA Jetson AGX Orin.
MiR1200 Pallet Jack utilizează tehnologia 3D Vision pentru a identifica, ridica și livra paleți chiar și în medii industriale dificile. Robotul are capacitatea de a detecta rapid dacă un palet este stricat, dacă se agață de alte obstacole sau este încărcat greșit pentru evitarea oricăror incidente.
Multe dintre abilitățile bazate pe inteligența artificială ale MiR1200 Pallet Jack au fost dezvoltate în urma parteneriatului dintre Teradyne - compania care deține MiR - și NVIDIA.
„MiR1200 Pallet Jack este cel mai avansat robot lansat de MiR și integrează tehnologii de tip «Physical AI» pentru a atinge un nivel de eficiență fără precedent. Robotul are capacități avansate de navigare și operare autonomă, iar prin capacitatea de a detecta dacă un palet este deteriorat, spre exemplu, demonstrează că inteligența artificială aduce un plus de valoare. Sperăm ca mulți dintre cei care ne-au contactat în aceste luni și au fost interesați de acest produs să vină la Timișoara și să testeze robotul MiR1200 Pallet Jack”, a adăugat Paul Olariu.
Technology Days este un eveniment care are loc în perioada 17-19 septembrie la Timișoara și are ca obiectiv prezentarea celor mai noi tehnologii din domeniul roboticii, automatizării, testării și inspecției. Evenimentul răspunde interesului companiilor pentru soluții de automatizare a proceselor intralogistice, cu precădere pentru manipularea și transportul materialelor în medii industriale (depozite, fabrici, linii de asamblare).
Ziua de 17 septembrie este dedicată exclusiv robotizării și automatizării, cu accent pe testarea roboților MiR în cele mai diverse scenarii de utilizare.
Technology Days este organizat de AlfaTest, partener oficial MiR pe piața din România.