Mirro depășește pragul de 20.000 de utilizatori în România

26 iun. 2024 26 iun. 2024

La creșterea de 200% de la an la an contribuie patru clienți de renume: Global Records, Pastel, Kubeark și Seedblink

Mirro depășește pragul de 20.000 de utilizatori în România

Mirro, soluția de management al performanței, dezvăluie cele mai noi rezultate ale companiei, ce înregistrează o creștere semnificativă în 2024 față de anul precedent. Mirro a depășit pragul de 20.000 de utilizatori, angajați ai căror companii au ales să integreze această soluție pentru a-și păstra colegii implicați și pentru a crește rata de retenție. Între noii clienți ai Mirro se numără Global Records, Pastel, Kubeark și Seedblink.

Mirro este soluția HRIS SaaS creată de Zitec pentru cultivarea unei culturi organizaționale bazate pe comunicare deschisă, transparență, îmbunătățire continuă și recunoaștere, prin care companiile își pot fideliza și implica angajații. Anul 2023 a adus în platforma Mirro funcționalități noi, între care cele de comunicare internă și de susținere a comunităților din cadrul companiilor. Astfel, soluția a devenit atractivă pentru companii din zonele FMCG, producție și retail.

Companii de talie mare, printre care eMAG, Lactalis și Premier Restaurants România (operatorul lanțului de restaurante McDonald’s), au adoptat Mirro pentru îmbunătățirea performanțelor echipelor lor și gestionarea culturii organizaționale. Între noii clienți ai Mirro, datorită căruia platforma a trecut de numărul de 20.000 de utilizatori, se află Global Records, Pastel, Kubeark și Seedblink. Cu ajutorul acestor nume mari din rândul companiilor cu activitate în România, numărul de utilizatori Mirro a crescut cu 200% de la un an la altul.

Creștem Mirro constant prin funcționalități noi ce rezolvă probleme reale de business și care ajută companiile să-și dezvolte culturi sănătoase și echipe puternice, unite, cu sentiment crescut de apartenență. În acest an vom dezvolta un modul ce va ajuta organizațiile să ia pulsul oamenilor lor, bazat pe chestionare inteligente, și vom continua să îmbunătățim funcționalitățile de comunicare internă și management al performanței, continuând să integram tehnologie AI pentru a veni în ajutorul utilizatorilor noștri. Le suntem recunoscători și le mulțumim tuturor partenerilor și utilizatorilor noștri; feedbackul lor este extrem de important pentru dezvoltarea și creșterea Mirro”, a declarat Simona Lăpușan, fondatoare și CEO la Mirro

Posibilitățile oferite de Mirro fac din această platformă alegerea preferată a tot mai multe companii din România care caută o soluție HRIS pentru crearea unei culturi organizaționale puternice. Mai jos se regăsesc exemple elocvente de noutăți și îmbunătățiri aduse în companii cu ajutorul Mirro.

Global Records: O soluție de HR cuprinzătoare pentru o industrie dinamică

Global Records a decis să colaboreze cu Mirro pentru a crește transparența și comunicarea în cadrul organizației. Soluția de management al resurselor umane va ajuta Global Records să îmbunătățească procesul de performance management și să integreze feedbackul și aprecierea în cultura companiei.

"Într-un mediu de lucru dinamic, așa cum este industria muzicală, este nevoie de transparență, comunicare fluidă și claritate asupra activităților desfășurate, iar Mirro ne-a oferit exact ceea ce căutam. Cu ajutorul platformei, am reușit să eficientizăm procesele de onboarding și management al performanței, dar și să integrăm în cultura companiei feedbackul și aprecierea", a declarat Olga Juverdeanu, Director General la Global Records

Pastel: O tranziție lină către eficiență

Cu ajutorul Mirro, Pastel a trecut de la instrumente disparate la o soluție unificată de gestionare a resurselor umane. Mirro joacă un rol esențial în călătoria Pastel către îmbunătățirea performanței.

“Cu Mirro, am renunțat la instrumentele disparate și am trecut printr-o tranziție lină și rapidă către o soluție unică și intuitivă pentru gestionarea resurselor umane. Angajații au adoptat cu ușurință platforma datorită caracterului său interactiv, iar echipa de HR a primit instruire detaliată și suport constant. În ceea ce privește funcționalitățile Mirro care au condus la decizia noastră de achiziție, adaptabilitatea la nevoile noastre specifice au fost decisive. De la gestionarea performanței la planificarea resurselor umane, Mirro ne-a furnizat instrumentele necesare pentru a îmbunătăți operațiunile noastre de HR”, a spus Andreea Niculcea, Chief Operating Officer la Pastel 

Kubeark: Transformarea proceselor de HR prin inovație și flexibilitate

Kubeark a decis să colaboreze cu Mirro datorită abordării intuitive și flexibile. Prin automatizarea proceselor de resurse umane, departamentului de HR se poate concentra pe dezvoltarea angajaților, îmbunătățind în același timp managementul resurselor umane.

„Pentru a eficientiza procesele HR în cadrul Kubeark, am decis să colaborăm cu Mirro, platformă recunoscută pentru abordarea sa intuitivă și inovatoare în domeniul resurselor umane. Unul dintre aspectele cheie care ne-au determinat să o alegem este flexibilitatea pe care ne-o oferă. Grație unui API complex, avem posibilitatea de a integra Mirro cu platforma noastră, ceea ce ne permite să automatizăm integral procesele HR”, a declarat Mihaela Dumitru, HR Kubeark

Seedblink: Îmbunătățirea culturii prin managementul performanței și feedbackul continuu

Cu ajutorul lui Mirro, SeedBlink a consolidat o cultură a performanței prin încurajarea feedbackului continuu. Mai mult decât atât, flexibilitatea platformei și dedicarea echipei Mirro au rezonat cu valorile echipei Seedblink.

"Mirro s-a alăturat călătoriei noastre ca un prieten înțelegător, gata să ne însoțească în construirea și încurajarea unei culturi a performanței și feedbackului. Flexibilitatea echipei Mirro și disponibilitatea de a merge un pas în plus pentru noi este fără egal. Unul dintre valorile noastre este #makeithappen, și cu siguranță Mirro ar obține puncte mari la acest capitol dacă ar fi parte din echipa noastră.", a declarat Alina Răcariu, Manager HR la Seedblink

Clienții Mirro sunt în centrul a tot ceea ce face echipa și sunt incredibil de recunoscători pentru aceste parteneriate. Încrederea lor în Mirro întărește angajamentul echipei de a rezolva probleme de business, precum rata de retenție scăzută sau lipsei unei comunități. 

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puținele companii românesti certificată Google Cloud...

Citește mai mult