Cu ocazia aniversării a 20 de ani, Vodafone România a lansat Future Chatbot, un instrument online interactiv prin intermediul căruia utilizatorii Facebook Messenger pot afla informații inedite din diverse domenii de interes. Future Chatbot răspunde în timp real întrebărilor privind evoluția din ultimii 20 de ani a comunicațiilor, dar și curiozităților privind meseriile viitorului.
De la lansare, Future Chatbot a interacționat cu peste 11.000 de persoane, iar conversațiile au generat în total peste 610.000 de mesaje. Dialogurile au o durată medie de trei minute, peste 40% dintre acestea fiind generate în mod organic. 63% dintre cei care au interacționat cu Future Chatbot s-au abonat pentru a primi periodic noi informații din domenii variate, precum comunicații, internet, servicii, auto, realitatea în sine și meseriile viitorului, acestea din urmă fiind ilustrate cu ajutorul realității virtuale 360°, în cadrul campaniei „Vezi în viitor”, lansate cu ocazia aniversării a 20 de ani a operatorului.
Recent, Future Chatbot a câștigat marele premiul al categoriei Best Content Marketing Project, la ediția din acest an a IAB MIXX Awards România, etapa locală a celei mai importante competiții de marketing digital.
Future Chatbot este proiectat să răspundă în timp real întrebărilor primite și să prezinte informații precise dintr-o cantitate impresionantă de date stocate. Având la bază principiul rețelelor neurale, acesta este dotat cu un anumit grad de inteligență artificială, care va permite dezvoltarea ulterioară a noi funcționalități.
Vodafone România aniversează 20 de ani pe tot parcursul anului 2017 printr-o serie de inițiative dedicate clienților, iar Future Chatbot este una dintre ele. Brandul Vodafone este prezent pe piața românească din anul 2005, când a achiziționat Connex, care și-a lansat serviciile în 1997. De-a lungul istoriei sale pe piața locală, operatorul a investit cu prioritate în inovație, fiind primul care a furnizat servicii GPRS (în 2001) și mai apoi servicii 3G (în 2005) și 4G (în 2012). Lansarea primului serviciu de Relații cu Clienții (în 1997), a primei fundații corporative (în 1998), a serviciului de mesaje scurte – SMS – și a celor de date și fax (în 1998), precum și a primului serviciu de recunoaștere automată a vorbirii (în 2014) se numără printre premierele pe care Vodafone România le-a marcat pe piața de telecomunicații din țara noastră