Aplicațiile de tip eLearning sunt sisteme de management al învățării într-o corporație și presupun învățarea și predarea la distanță prin tehnologii avansate precum: desktop, laptop, telefoane inteligente, tablete, oferindu-i fiecărui utilizator acces la diferite niveluri de studiu. Aceste soluții software sunt cel mai adesea utilizate de departamentele de HR (Human Resources) dintr-o organizație și sunt adesea personalizate de acest departament.
Experții anunță că veniturile provenite din soluțiile de eLearning în Statele Unite ale Americii vor atinge 27.1 miliarde de dolari în anul 2016.
Beneficiile aplicațiilor de eLearning:
- Sunt mult mai flexibile: durează puțin; utilizatorul nu trebuie să petreacă întreaga zi ocupându-se de trainingul organizat de companie. Întregul program de învățare va fi divizat în module, fiecare cu un deadline specific.
- Sunt mobile: le poți folosi pe laptop, telefon sau tabletă, în tren, în avion sau în orice alt loc și nu mai ești limitat la sala de clasă.
- Reduc costurile: din moment ce nu utilizezi timp, nu ai nevoie de un profesor și nu folosești nicio încăpere sau echipament, eLearning este opțiunea cea mai ieftină.
- Sunt făcute pentru tine: cursurile nu sunt create pentru majoritate. Dacă utilizatorul consideră că stăpânește deja destul de bine o arie, nu trebuie să o parcurgă din nou. El poate trece la cursul următor și se poate concentra pe acele lucruri pe care nu le stăpânește atât de bine. Fiecare are propriul ritm de învățare, iar aplicațiile de eLearning încurajează această idee.
- Sunt globale: Cu foarte puține restricții companiile pot fi sigure că personalul lor primește același conținut , indiferent de locație și, în multe cazuri, naționalitatea lor.
Dezavantajele aplicațiilor de eLearning
- Lipsa de control: Persoanele slab motivate au tendința să rămână în urmă pentru că nu-și stabilesc un program sau o rutină.
- Modul de învățare: Aplicația s-ar putea să nu răspundă nevoilor unor anumite persoane. Unii pun mai mult accent pe învățarea prin imagini, alții pe citit, alții pe discuții, iar alții pur și simplu pe învățarea practică.
- Izolarea: Aplicația nu îți permite să discuți cu trainerul/profesorul, să-i pui întrebări atunci când ai nelămuriri.
- Probleme legate de tehnologie: Odată ce a decis să folosească o astfel de aplicație, compania trebuie să se asigure că toți cei care o vor folosi dețin dispozitive care suportă formatul aplicației. De exemplu, unele aplicații de eLearning solicită un software precum Flash, care nu este suportat de iPaduri.
- Utilizarea dispozitivelor: Unele persoane s-ar putea să prefere procesul propriu-zis de învățare în detrimentul învățării cu ajutorul dispozitivelor.
Ce trebuie să știi atunci când vrei să achiziționezi o aplicație de eLearning?
- Cerințele software asociate industriei din care compania face parte- de exemplu din moment ce aplicațiile pot fi concepute atît pentru HR, cât și pentru învățământul de nivel superior, calitățile pe care managementul le caută se pot regăsi într-un produs și nu în altul.
- Capacitatea sistemului software- cu cât numărul de persoane pe care vrei să le expui acestui proces de eLearning este mai mare, cu atât mai mult va afecta infrastructura.
- Suportul asigurat- implementarea aplicațiilor în cadrul unor instituții mari presupune existența unui administrator, furnizor dedicat sau sprijin dintr-o terță parte.
- Calitatea conținutului - toate produsele trebuie să ofere administratorilor posibilitatea de a updata conținutul fie în cadrul software-ului, fie prin integrare.
Care sunt trăsăturile specifice unei aplicații de eLearning?
- Evaluări și practici: pune la dispoziție teste și simulări de software.
- Livrarea și urmărirea conținutului
- Învățare prin socializare: permite membrilor unei echipe să învețe colaborând.
- Crearea de conținut: pune la dispoziție instrumente de creare de materiale.
- Trainingul pentru clienți: poate fi realizat în afara companiei, pentru clienți sau parteneri și poate include funcționalitățile eCommerce-ului.
- Portal pentru manageri: permite managerilor să urmărească progresul angajaților.
- Depozitarea conținutului: prespune un spațiu unde poți stoca și organiza întregul conținut rulat.
Aplicații de eLearning disponibile și prin platforma Softlead
AeL: Bazată pe principii educaţionale moderne, AeL este o platformă modernă de instruire şi gestiune a conţinutului educaţional, dedicată instituţiilor de învăţământ şi corporaţiilor. AeL este optimizat pentru:
- învăţare sincronă - profesorul controlează în întregime procesul educaţional, creând, adaptând şi monitorizând mediul de instruire
- învăţare asincronă - studiu în ritmul personal al elevilor, proiecte de colaborare
- testare şi evaluare - pentru a veni în întâmpinarea nevoilor instituţiilor de învăţământ de a măsura impactul şi eficacitatea procesului didactic
HyperTalk Online Training: va permite sa gestionati procesul de training la distanta, sa organizati intalniri video online, sa diseminati si prezentati materialele didactice online.
LearnIN: include aplicaţii integrate de eLearning dezvoltate de specialişti cu o mare experienţă în domeniu. learnIN cuprinde atât o platformă modernă de eLearning (LCMS –Learning and Content Management System) cât şi conţinut educaţional digital (eContent) realizat la cele mai înalte standarde de calitate.
Soluția learnIN se adresează atât sectorului privat cât şi celui public oferind funcționalități specifice pe baza obiectivelor și rezultatelor așteptate de fiecare client.