CA Technologies (NASDAQ: CA) anunță preluarea companiei americane Veracode, specializată în securitatatea aplicaţiilor. În urma tranzacției, care se ridică la 600 mil. dolari, CA Technologies devine lider pe piața soluțiilor și serviciilor pentru securizarea dezvoltării aplicațiilor software și a operațiunilor IT.
Fondată în 2006, Veracode are peste 500 de angajați la nivel global și birouri în Statele Unite ale Americii - Burlington, respectiv Massachusetts şi în Marea Britanie, Londra, poziționându-se ca lider în testarea securității aplicațiilor, conform raportului Gartner Magic Quadrant*. Potrivit reprezentanţilor CA Technologies, unirea portofoliului său de soluții cu cel al Veracode va întări poziția de lider a CA Technologies pe piața de dezvoltare software și operațiuni IT securizate, prin automatizarea și scalarea testării securității aplicațiilor (AST). Aceste procese sunt necesare pentru dezvoltarea și implementarea mai rapidă a aplicațiilor simultan cu reducerea ratei de erori software.
În urma achiziției, CA Technologies fuzionează divizia proprie de Securitate cu portofoliul amplu din zona de dezvoltare software (DevOps) și crește business-ul de „software as a service”(Saas). Mai mult, Veracode extinde portfoliul de clienți ai CA, oferind servicii de specialitate companiilor mijlocii, în timp ce CA va putea livra soluțiile Veracode către marile companii.
De asemenea, fuziunea cu Veracode va avea un impact semnificativ și la nivel de business. Astfel, profitul total al CA Technologiei pentru anul fiscal 2018 este așteptat să se situeaze între 4,06 – 4,14 miliarde de euro. De asemenea, întregul procesul de achiziție este anticipat să fie finalizat în primul trimestru al anului fiscal 2018.
Decizia achiziției vine în contextul transformării digitale, un proces amplu, la care apelează din ce în ce mai multe companii și care necesită o abordare integrată și activă asupra securității. Cu soluțiile oferite de Veracode, riscul vulnerabilității în cadrul proceselor de dezvoltare a aplicațiilor este atenuat și timpul acordat indentificării și soluționării problemelor din procesul de producție este redus, atunci când testele de securitate sunt aplicate cât mai devreme în procesul de producție. Potrivit datelor de la Insitutul Național de Standarde și Tehnologie, rezolvarea unei vulnerabilăți în etapa de post-producție este de 30 ori mai scumpă decât dacă ar fi efectuată în timpul etapelor incipiente de design.
„Partea de software reprezintă nucleul fiecărei companii care trece printr-un proces de digitalizare. Așadar, este foarte important pentru acestea să integreze securitatea încă din primul pas al procesului de dezvoltare, pentru a putea astfel răspunde oportunităților de pe piață într-o manieră securizată”, a declarat Ayman Sayed, Președinte și Chief Product Officer în cadrul CA Technologies
Testarea securității crește mai rapid decât orice altă piață de securitate, întrucât soluțiile AST, de testare a securităţii aplicaţiilor, se adaptează unor noi metodologii de dezvoltare și unei complexități crescute a aplicațiilor. Implementarea sporită a aplicațiilor web și cloud pentru mediul de business a avut un impact major în creșterea pieței IT. Astfel, până în 2019, peste 50% dintre companiile care lucrează cu DevOps vor încorpora testarea securizată a aplicațiilor în procesul de dezvoltare software. Prin comparație, în 2016, ponderea acestora a fost de sub 10%.
Veracode permite testarea automată, la cerere, a securității aplicațiilor, începând de la fazele incipente ale ciclului de dezoltare, cu scopul de a îmbunătăți viteza de testare, preocupările legate de producție și eliminarea oricărui tip de risc. Pe lângă testarea dinamică a aplicațiilor, soluțiile și software-ul bazate pe Saas, Veracode oferă, de asemenea, testări statice pentru a detecta eventualele vulnerabilități în codul personalizat, aplicații terțe și componente open-source.
„Portofoliul nostru de clienți include peste 1400 de companii mici și mijlocii cărora le oferim securitatea de care au nevoie pentru a inova cu încredere în ceea ce privește aplicațiile web și mobile pe care le dezvoltă, cumpără sau asamblează, precum și componentele pe care le integrează în mediile lor. Prin unirea forțelor cu CA Techologies, vom continua să răspundem mai bine la preocupările legate de securitate și să le permitem companiilor să eficientizeze livrarea aplicațiilor software sigure de care au nevoie pentru a aduce o valoare adăugată business-urilor”, a spus Bob Brennan, CEO Veracode.