SoftOne România, unul dintre cei mai dinamici furnizori de servicii ERP și Cloud, și-a extins rețeaua de parteneri. Ea include acum 30 de parteneri locali.
Astfel, SoftOne se apropie de îndeplinirea unuia dintre obiectivele strategice pentru 2015, acela de a avea 40 de parteneri în toată țara, până la sfârșitul anului. Compania a ajuns, de asemenea, la un total de 200 de clienți în cei doi ani de când operează pe piața din România.
“Modelul nostru de business, de a lucra cu parteneri, este cel care diferențiază SoftOne pe piață și care permite companiei să se extindă atât local, cât și internațional. Ne bucură faptul că tot mai mulți parteneri și clienți au încredere în soluțiile noastre de business. Este o recunoaștere a importanței pe care aceste instrumente o au pentru o evoluție sănătoasă în mediul de afaceri. Această încredere a stat și la baza extinderii rețelei noastre de distribuție”, a declarat Haris Zachariades, CEO SoftOne România.
Compania mizează pe un ritm accelerat de dezvoltare și în continuare, în contextul în care tot mai multe sectoare ale economiei sunt în creștere, iar instrumentele de management al resurselor sunt indispensabile pentru productivitatea companiilor.
Soft1 ERP, una dintre soluțiile de top ale SoftOne România, oferă simplitate și flexibilitate și răspunde nevoilor specifice ale unei companii. Este un sistem funcțional care poate fi configurat în totalitate și care oferă agilitate, control operațional și productivitate crescută.
SoftOne Technologies, compania mamă a SoftOne România, partener certificat Microsoft și unul dintre cei mai mari furnizori de soluții de ERP, CRM și Business Intelligence (BI) din regiune, a înregistrat în 2014 un profit de 7 milioane de euro, o creștere de 15% față de anul anterior.
Compania și filialele sale au peste 14.000 de clienți, 300 de parteneri și peste 1.200 de instalări în Cloud, fiind active pe piețe din Europa de Sud-Est, Rusia și Orientul Mijlociu și în industrii precum retail, distribuție, construcții, transporturi, producție și servicii.