Investiție de 20.000 de Euro în cea mai nouă versiune a platformei Softlead
Noul lifting Softlead a fost gândit dintr-o dublă perspectivă: atât din cea dedicată companiilor software, ca parteneri și vendori activi ai platformei, cât și din cea a end-user-ilor, care trebuie să poată accesa un set complet de informații referitoare la soluțiile software și serviciile complementare de care are nevoie procesul lor organizațional de tehnologizare. Refacerea design-ului platformei, dezvoltarea in house a noilor funcționalități (precum automatizarea modului de generare de lead-uri, dashboard-ul dedicat fiecărui cont corporate), crearea unui video dedicat recrutării de noi colegi (#SalveazăUnProgramator), toate acestea fac parte dintr-o suită de acțiuni care vizează strategiile noastre pe termen mediu și lung, și la care se vor adăuga noi beneficii gândite special pentru clienții noștri! Alexandra Roată, Managing Partner Softlead
În prezent, Softlead deține aproximativ 300 de conturi corporate, ale companiilor software din România, precum și ale reprezentanțelor locale ale acestora, care, prin aplicațiile listate în platformă, fac parte dintr-un proces de lead generation, crescând, astfel, oportunitățile de vânzare și de implementare a soluțiilor software și ale serviciilor complementare oferite.
Cea mai nouă versiune a platformei include un set suplimentar de atribute, prin care companiile pot avea un profil complet și pot pune în valoare mult mai bine diferențiatorii în raport cu proprii competitori. De asemenea, Softlead a inclus de acum review-uri pentru aplicațiile software listate în platformă, ce pot fi acordate doar prin autentificarea cu un cont de LinkedIN sau prin asocierea unui e-mail corporate, pentru a evita spam-ul și pentru a încuraja publicarea unor opinii valide, ale unor utilizatori reali ai aplicațiilor software.
De asemenea, utilizatorii platformei au de acum acces la un modul automat de generare de lead-uri, precum și la un dashboard complet, ce oferă o perspectivă integrată asupra activității de vânzări și de marketing.
Sistem de scoring în funcție de performanțe
Fiecare companie software, care deține un cont valid și activ în cadrul platformei Softlead va avea un scor al performanței, ca o medie formată din gradul de completare a profilelor aplicațiilor software, a lead-urilor achiziționate, a review-urilor primite și a gradului de utilizare a beneficiilor platformei: (de exemplu: prin actualizarea secțiunilor de conținut).
Design și UX – Roweb Development
Cu un portofoliu de peste 1000 de proiecte web, mobile și enterprise dezvoltate, Roweb Development a reușit să pună în valoare cele mai importante funcționalități ale platformei, segmentul de conținut specializat dedicat aplicațiilor software, precum și imaginea Softlead, prin servicii de UX și UI.