Siemens SRL, una dintre principalele companii de tehnologie din România, a înregistrat în anul fiscal 2016, încheiat la 30.09.2016, venituri de 160 de milioane de euro, în creştere uşoară faţă de anul financiar precedent.
Rezultatele obţinute în anul fiscal 2016 au fost în linie cu obiectivele stabilite pentru această perioadă şi reflectă strategia pe termen lung a companiei, care include trei direcţii de dezvoltare: automatizări, electrificare, digitalizare. De asemenea, comenzile noi au înregistrat un parcurs ascendent pentru majoritatea liniilor de afaceri: de la domeniul industrial sau cel al transporturilor la sectorul energetic.
Numărul total de angajați ai companiilor Siemens din România a crescut la 1.936 de persoane, majorare determinată preponderent de evoluţia echipelor din centrele de cercetare-dezvoltare IT și de extinderea activităţii de producţie de pe plan local.
„Am încheiat anul 2016 conform așteptărilor, pieţele pe care activăm având un an stabil. În continuare, proiectele mari de infrastructură finanţate prin fonduri europene, alături de sectorul oraşelor inteligente reprezintă domenii cu potenţial în România. Sperăm ca astfel de investiţii să fie continuate pentru că viitorul unei dezvoltări sustenabile stă în tehnologiile inteligente”, a declarat George Costache, CEO Siemens SRL.
Dintre investițiile grupului Siemens în România, în anul 2016, s-au remarcat extinderile a două dintre cele patru fabrici operate local de către SIMEA Sibiu SRL.
Siemens SRL este o companie de inginerie electrică cu un portofoliu axat de-a lungul a trei segmente de creştere: electrificare, digitalizare şi automatizări. Cu o istorie locală de 111 ani, Siemens deţine patru fabrici în Sibiu şi Buziaş, unde produce sisteme şi componente pentru automatizări şi aplicaţii industriale, alături de patru centre de cercetare-dezvoltare în Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca. Compania a deschis primul birou din România în 1905, sub denumirea “Societatea Româna de Electricitate - Siemens Schuckert Societate Anonimă”. Pentru mai multe informaţii, vizitati: www.siemens.ro.