Regina Maria este o companie specializată în acordarea de servicii medicale private, ce deservește peste 2,2 milioane de pacienți. Apărută sub forma unui cabinet de cardiologie în 1995, Rețeaua Regina Maria este astăzi recunoscută ca fiind lider pe piața serviciilor medicale private din România, cu o cifră de afaceri de peste 91 milioane euro în 2016.
Fiind vorba de o companie cu multiple linii de business, aflată într-o continuă extindere, conducerea Regina Maria a decis să implementeze soluția CPM cu Business Intelligence integrat, de la Senior Software, pentru eficientizarea întregului exercițiu bugetar și a procesului de consolidare financiară.
“Am ales Senior Software deoarece ne-a convins că poate livra specificul bugetar al organizației noastre într-un sistem stabil. Flexibilitatea soluției ne-a permis să implementăm particularitățile organizației noastre în termeni de buget și, totodată, să definim reguli clare de validare”, a declarat Daniela Petra, CFO Regina Maria.
Cu noua soluție CPM, toți managerii de buget lucrează în aceeași aplicație și au posibilitatea să creeze bugete de tipul bottom-up de la nivel de vizită, teste de laborator, segmente de imagistică etc. Sistemul asigură inclusiv monitorizarea în timp real a progresului privind construcția bugetului pentru fiecare responsabil în parte.
Soluția permite reprezentanților Regina Maria să realizeze calculul automat, repartizarea și reconcilierea veniturilor și costurilor din divizia principală către celelalte divizii operaționale. În plus, variațiile de tip ‘PreviousYear vs. BudgetYear’ pentru încasări, cheltuieli și profit pot fi vizualizate grafic și analizate în timp real.
Sistemul CPM de la Senior Software acoperă și nevoia business-ului de consolidare a bugetelor de venituri, costuri, CAPEX și EBITDA la nivel de divizie, campus și companie. De asemenea, echipa Regina Maria poate urmări încadrarea în ipotezele de bugetare impuse de management: valoare vânzare pe categorii de venituri, EBITDA etc.
“Primul lucru pe care l-am observat după implementarea soluției CPM a fost interfața web intuitivă, dar și o mai mare coerență în date, validări formale și consolidare a informațiilor. Totodată, procesul de bugetare s-a simplificat datorită capacității de inițializare a bugetului pe baza istoricului din anul anterior”, a adăugat Directorul Financiar al Rețelei Regina Maria.
Nu în ultimul rând, funcționalitățile de simulare și analizele de tip “What-if” din soluția CPM îi asigură operatorului capacitatea de a observa în timp real ce impact ar putea avea pe plan global deciziile din cadrul companiei.
În prezent, Rețeaua de sănătate Regina Maria deține 43 de locații proprii, 5 spitale, 4 centre de spitalizare de zi, 2 maternități, 8 campusuri medicale, 11 centre de imagistică și 20 de laboratoare de analiză. De asemenea, operatorul are parteneriate încheiate cu peste 180 de policlinici din țară și deține propria bancă de celule stem.
Printre companiile care folosesc cu succes soluția de management al performanței de la Senior Software se mai numără: Porsche România, Romcarbon, Secom, Prodal’94 (producătorul Stalinskaya), Caussade Semences Europa, Grupul Eldon Enclosures, Macro Internațional, Parmafood, Marelvi, Randler, Uniprest Install, Herlitz România, Faist Mekatronic, Phoenix Contact și mulți alții.