Grupul, format din experți din mediul academic, politică și industrie, va asigura, în colaborare cu comitetul director de AI din SAP, adoptarea acestor principii și dezvoltarea lor în continuare. Obiectivul celor două entități este de a se asigura că tehnologia AI înglobată în sistemul SAP Leonardo Machine Learning este utilizată pentru a menține integritatea și încrederea în toate produsele SAP. Ca lider de piață în soluții software de business, prin care sunt procesate 77% din tranzacțiile la nivel global și care deservesc peste 400.000 de clienți în întreaga lume, sistemele și aplicațiile SAP influențează zilnic viața a miliarde de oameni.
"SAP consideră că utilizarea într-un mod etic a datelor este o valoare esențială care trebuie să ghideze mediul de business. Dorim să creăm un software care să susțină dezvoltarea de companii inteligente și să îmbunătățească cu adevărat viața oamenilor. Astfel de principii vor servi drept bază pentru a face AI-ul o tehnologie care va favoriza evoluția talentul uman", a declarat Luka Mucic, CFO și membru al Executive Board SAP SE.
Ghidul de principii lansat de SAP reflectă angajamentul companiei de a respecta cele mai înalte standarde etice în afaceri: eliminarea subiectivității, menținerea transparenței și integrității, precum și angajamentul în asigurarea calității și siguranței. Aceste principii ghidează SAP în a refuza compromiterea protecției datelor și a vieții private și permite companiei să fie un participant activ în comunitatea care se ocupă de rezolvarea provocărilor societale mai largi ale Inteligenței Artificiale.
Cinci membrii ai comisiei consultative au fost deja confirmați, aceștia sunt Dr. Theol. Peter Dabrock, Președintele Catedrei de Teologie Sistematică (Etică) al Universității din Erlangen-Nuernberg, Dr. Henning Kagermann, Președintele Academiei Gemane de Știință și Inginerie, Susan Liautaud, Lector în Politici Publice și Drept, Universitatea Stanford, Dr. Helen Nissenbaum, Profesor Universitar la Cornell Tech Information Science, Nicholas Wright, Consultant Biologie Inteligentă, Afiliat al Centrului Pellegrino pentru Bioetică Clinică Georgetown University Medical Center și Asistent de Cercetare Onorific, Institutul de Neuroștiințe Cognitive, University College London. SAP intenționează să atragă mai mulți membrii în comisie în lunile următoare.
"Inteligența Artificială oferă oportunități imense, dar ridică, de asemenea, provocări etice fără precedent și de multe ori imprevizibile pentru societate și umanitate. Comisia de consultanță de etică în AI ne permite să asigurăm o tehnologie etică, care servește umanității și de pe urma căreia societatea poate beneficia", a explicat Susan Liautaud.
Implementarea unei strategii europene pentru AI
Ghidul de principii etice contribuie, de asemenea, la dezbaterea privind Inteligența Artificială la nivelul Europei. Comisia Europeană l-a numit pe Markus Noga, Senior VP Machine Learning la SAP, membru în cadrul AI High-Level Expert Group. Grupul a fost creat pentru a elabora o strategie europeană privind AI și a propus orientări etice privind corectitudinea, siguranța, transparența, viitorul muncii și democrația până la începutul anului 2019.