QNAP a lansat TS-x28A, servere NAS pentru acasă cu funcții multimedia și protecție prin snapshot-uri

19 ian. 2018 19 ian. 2018

QNAP a lansat seria NAS TS-x28A, ce include modelele TS-128A și TS-228A, destinate locuințelor moderne. Acestea oferă stocare multimedia completă, partajarea și transmiterea informațiilor și capacități complete pentru protejarea fișierelor și a datelor (incluzând imagini de tip snapshot) pentru a îndeplini cerințele în creștere ale utilizatorilor.

 

QNAP a lansat TS-x28A, servere NAS pentru acasă cu funcții multimedia și protecție prin snapshot-uri

QNAP a lansat seria NAS TS-x28A, ce include modelele TS-128A și TS-228A, destinate locuințelor moderne. Acestea oferă stocare multimedia completă, partajarea și transmiterea informațiilor și capacități complete pentru protejarea fișierelor și a datelor (incluzând imagini de tip snapshot) pentru a îndeplini cerințele în creștere ale utilizatorilor.

Lansarea TS-x28A marchează o etapă importantă pentru serverele NAS de la QNAP, seria beneficiind de protecția prin snapshot-uri, utilă în cazul accidentelor și a atacurilor de tip malware. Utilizatorii se pot bucura de mai multe funcții multimedia, de o protecție mai puternică și un NAS la un preț atractiv.

Seria TS-x28A integrează un procesor Realtek RTD1295 quad-core la 1.4 GHz cu 1GB de memorie RAM, ce furnizează performanța necesară pentru cerințele de stocare ale unei locuințe inteligente. Seria TS-x28A vine cu QTS 4.3.4, cea mai recentă versiune a sistemului de operare QNAP. QTS 4.3.4 introduce funcții snapshot îmbunătățite cu cerințe hardware mai reduse, permițând serverului NAS cu 1GB RAM să beneficieze de protecția snapshot. Capacitățile avansate de protecție a datelor sunt acompaniate de aplicații multimedia, pentru partajare, back-up și stocarea datelor.

“Suntem foarte mândri de seria TS-x28A și credem că va marca un nou capitol pentru serverele NAS entry-level. Prin suportul pentru snapshot-uri – o funcție rezervată în trecut serverelor high-end pentru afaceri – utilizatorii individuali au la dispoziție o funcție avansată de back-up ce-i poate ajuta să diminueze amenințările malware la adresa fișierelor lor”, a declarat Dan Lin, manager de produs în cadrul QNAP.

Utilizatorii de Windows, macOS și Linux pot folosi cu toții seria TS-x28A ca platformă de stocare și partajare a fișierelor cu alți utilizatori, prin utilizarea directoarelor partajate.

Qsync poate sincroniza automat fișierele pe mai multe dispozitive pentru colaborare, în timp ce Hybrid Backup Sync furnizează o soluție de backup completă, pe mai multe straturi. Recent disponibilă pentru modelele entry-level, înregistrarea snapshot a stării serverului NAS la un moment dat le permite utilizatorilor să restaureze rapid fișierele și datele în cazul unui accident de modificare/ștergere, pierdere de date sau atac malware.

Funcțiile multimedia ale seriei TS-x28A includ suportul pentru clipurile și fotografiile la 360 de grade și asistentul QVHelper pentru transmiterea directă a fișierelor media către playerele media. Există, de asemenea, o mare varietate de aplicații mobile ce pun în valoare serverele TS-x28A, incluzând Qphoto – o aplicație ce permite preluarea fotografiilor și clipurilor video și salvarea lor directă pe TS-x28A.

Specificații tehnice principale

• TS-128A: server NAS cu un sertar
• TS-228A: server NAS cu două sertare
Model desktop, procesor Realtek RTD1295 quad-core la 1.4 GHz, 1 GB RAM DDR4, porturi 3.5-inci SATA 6Gbps, 1 x RJ45 Gigabit, 1 x USB 3.1 Gen 1 (frontal), 2 x USB 2.0 (în spate).

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!