Valoarea totală a tranzacțiilor digitale intermediate de companie în prima jumătate a anului s-a ridicat la circa 140 de milioane de euro, cu 60% mai mare față de primul semestru din 2016.
Din totalul plăților digitale intermediate de NETOPIA în primele 6 luni, aproximativ 2,6 milioane au fost tranzacții online cu cardul, reprezentând o creștere de 53%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Media unei plăţi online în primul semestru a fost de circa 50 de euro. O evoluție pozitivă se observă și în cazul plăților efectuate prin sms. Astfel, în aceeași perioadă, românii au realizat 2,1 milioane de plăți prin sms, în creștere cu 40% față de același interval din 2016. În medie, utilizatorii au plătit prin sms 2,4 euro.
„Românii descoperă, de la an la an, beneficiile plăților digitale, fapt dovedit prin rezultatele pe care le-am înregistrat în decursul primei jumătăți de an. Acest lucru ne încurajează în demersul nostru de a le pune la dispoziție metode de plată inovative și eficiente”, declară Antonio Eram, CEO și Fondator al NETOPIA mobilPay.
Potrivit datelor companiei, circa 35% din românii care plătesc electronic o fac de pe dispozitive mobile smart, majoritatea de pe smartphone-uri, doar una din zece tranzacții mobile fiind realizată de pe tabletă.
În ceea ce priveşte topul tranzacţiilor intermediate de NETOPIA în primul semestru, dacă anii trecuţi era dominat de pachete şi servicii turistice, anul acesta tot mai mulţi români au optat să îşi achite online taxele şi impozitele, semn că digitalizarea a început să prindă teren. Sumele achitate în această direcţie au depăşit şi ordinul zecilor de mii de euro pe tranzacţie.
Cine plătește digital în România: 40% dintre plăți sunt făcute de bucureșteni
Conform datelor NETOPIA, 52% din totalul plăților digitale procesate de companie în primul semestru din 2017 au fost făcute de persoane cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani, în timp ce tinerii de 18 – 24 de ani au reprezentat 13% din total. Plăţile au fost făcute preponderent de bărbați, în timp ce femeile au avut o pondere de 40%.
Bucureștenii au generat circa 40% dintre tranzacțiile intermediate între ianuarie-iunie, menținându-se pe primul loc în topul românilor care au plătit cel mai mult online cu cardul. La fel ca și până acum, poziția a doua din clasament o ocupă Cluj-Napoca, cu 12% din plățile digitale din întreaga țară. Podiumul este completat de Brașov, cu aproximativ 5% din tranzacții, Sibiu (4%), Mureş, Ploieşti şi Oradea, fiecare cu 3%, urmate de Constanţa, care a generat sub 3% din totalul plăţilor digitale din S1. Ieşenii au făcut cele mai puţine tranzacţii digitale comparativ cu locuitorii celorlalte mari oraşe, cu o pondere de sub 2%.