In cursul zilei de ieri, 4 martie, Microsoft a anuntat lansarea Skype pentru Outlook.com, ce poate fi accesata la nivel global, extinzand serviciul ce era pana acum valabil doar in cateva tari. In acelasi timp, compania a adaugat noi functionalitati si a rezolvat probleme existente in versiunea anterioara a produsului.
Un demo al integrarii Skype in Outlook.com a fost facut public pentru prima data in luna aprilie a anului 2013, dar numai utilizatorii din UK puteau folosi setul complet de functionalitati Skype: apeluri de tip voce, apeluri video si mesagerie. In luna august a anului 2013, serviciul a fost disponibil in Statele Unite, UK, Germania, Franta, Canada si Brazilia.
Conform numelui, aplicatia Skype permite conectarea utilizatorului de Outlook cu toate contactele sale prin intermediul clientului de e-mail.
Skype joaca un rol important in strategia de pozitionare si de fidelizare a consumatorilor de servicii Microsoft, iar integrarea cu Outlook.com este considerata a fi un pas extrem de important, cu atat mai mult cu cat vorbim despre o functionalitate accesibila la nivel global.
In acest moment, Outlook.com detine peste 400 de milioane de conturi active, dintre care 125 de milioane acceseaza frecvent serviciile de tip e-mail, calendar si agenda de contacte prin terminalele mobile, folosind Exchange ActiveSync.