Lidl Digital va angaja în cursul anului 2018, peste 100 de arhitecți software, dezvoltatori și consultanți specializați în SAP, Hybris și Java. Echipa își va concentra activitatea pe creșterea platformelor digitale Lidl.
”Lidl Digital se poziționează în zona de top a hub-urilor de tehnologie din România, atât prin prisma complexității proiectelor, cât și a rolului pe care îl joacă în strategia globală de digitalizare a Lidl. Sunt foarte mândru că în România vom avea al doilea cel mai mare hub Lidl Digital după Germania, unde compania dezvoltă platforme digitale de peste zece ani. Este încă o dovadă a faptului că specialiștii români în IT sunt nu doar foarte talentați, ci și foarte bine pregătiți, capabili să facă față cu succes unor provocări globale, mai cu seamă că Lidl este o companie prezentă în 30 de țări”, a declarat Frank Wagner, Președintele Consiliului de Conducere Lidl România.
Lidl Digital își va începe activitatea în București în luna martie, campania de recrutare fiind în plină desfășurare, atât pentru arhitecți software, dezvoltatori și consultanți specializați în SAP, Hybris și Java, precum și pentru Scum Masteri, Business Analysts și Application Manageri. Pe lângă proiecte pline de provocări, un pachet salarial și beneficii atrăgătoare, compania oferă concediu sabatic și concediu pentru dezvoltare personală.
Toate pozițiile disponibile, precum și detalii despre Lidl Digital România pot fi găsite pe site-ul: www.lidldigital.ro
Despre Lidl Digital
Lidl Digital este divizia de e-commerce a Lidl, care susține și completează operațiunile offline ale retailerului german. Lidl Digital face parte din Grupul Schwarz cu sediul în Neckarsulm, Germania și este una dintre primele companii europene care a intrat pe piața de discount online. De mai bine de zece ani, Lidl Digital dezvoltă modelele de afaceri digitale ale Lidl, în calitate de specialist în e-commerce. Cu sedii în Neckarsulm și Berlin și huburi de tehnologie în Barcelona, București și Sofia, Lidl Digital coordonează la nivel internațional, implementarea și îmbunatățirea continuă a site-urilor web și aplicațiilor din portofoliu.
Fluiditatea proceselor caracterizează activitatea zilnică a Lidl Digital. În calitate de discounter online, Lidl Digital acordă o importanță deosebită celui mai bun raport calitate-preț pentru produsele și serviciile oferite clienților săi.