Iulian Stanciu, eMAG: Black Friday: Simultan, cea mai bună și cea mai proastă decizie
Prezent în cadrul celui mai mare eveniment dedicat comerțului electronic din România, GPEC Summit, Iulian Stanciu, CEO eMAG, a menționat câteva dintre cele mai importante aspecte care definesc Black Friday ca perioadă de creștere a vânzărilor, nu doar ca o zi specială.
În spatele “spectacolului” oferit de inserarea anumitor produse sau servicii cu impact mare asupra consumatorului (lingouri de aur, energie, mașini) Iulian Stanciu vorbește despre o industrie în creștere a comerțului, în general, și nu doar a celui de tip electronic. Pentru a susține această creștere, eMAG a investit 100 de milioane de Euro în tehnologii și instrumente dedicate, mai exact în 55 de aplicații software cu rol în monitorizarea, gestionarea și eficientizarea fluxurilor interne de activitate. Printre cele mai importante: Business Intelligence (BI), Warehouse Management (WMS).
Ritmul de investiții în soluții software: 25 milioane de Euro pe an
Investițiile în aplicații software care să eficientizeze fluxurile interne, să monitorizeze activitatea consumatorilor înregistrați, managementul discount-urilor, urmărirea categoriilor de produse cu apetit crescut pentru achiziționare, precum și gestionarea depozitelor în care sunt organizate produsele ajung la 25 de milioane de Euro pe an. Costul implică licențele pentru aceste instrumente software pe care eMAG le utilizează constant.
Marketplace-ul eMAG – creștere continuă de la an la an
Conform prezentării lui Iulian Stanciu, eMAG deține în prezent peste 2000 de magazine în cadrul marketplace-ului, în topul categoriilor cu cel mai mare apetit al consumului fiind electrocasnicele mari. Valoarea medie a coșului de cumpărături este în creștere, atingând 100 de Euro.
Pentru că magazinele online deja au început pregătirile masive pentru Black Friday, fiind incluse scenarii complexe de tip A/B testing, testarea platformelor cu pre-campanii care să valideze fluxuri importante de trafic, re-evaluarea stocurilor și a relațiilor cu furnizorii, procesatorii de plăți online sau companiile de livrare a comenzilor.
În contextul plăților efectuate cu cardul, s-a înregistrat o creștere cu 30-40% în cazul comercianților ce au implementat 3D Secure, fiind evidentă o tendință de impactare cu rezultate pozitive a încrederii utilizatorilor în tot ceea ce înseamnă e-commerce.
Cu siguranță, dacă vorbim despre Black Friday și despre comerț electronic, nu avem cum să nu includem testarea completă și complexă a aplicațiilor mobile, un canal de vânzare în creștere la nivelul conversiilor de la an la an.
De asemenea, se vorbește tot mai mult despre emotional targeting, artificial intelligence și despre modul în care cei mai importanți jucători din industrie le aplică în propriile business-uri.