Ediția din acest an s-a încheiat cu Gala de Premiere a celor mai inteligente proiecte la nivel local. Evenimentul a reunit 300 de participanți reprezentând administrații publice, organizații guvernamentale, parteneri tehnologici precum și asociații profesionale de profil importante și instituții educaționale active în dezvoltarea orașelor inteligente în România. Juriul a fost format din personalități academice de la organizații și asociații energetice, reprezentanți ai Universității Politehnice București, ITS Management, Asociația Națională pentru Tehnica de Securitate (ARTS), Organizația Română pentru Implementarea Sistemelor Inteligente de Transport (ITS SA) și Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).
Dl. George Roussos, Directorul Executiv al Intrarom a declarat: “Suntem foarte mândri de această recunoaștere. Vreau să îmi exprim recunoștința juriului și să mulțumesc municipalității Alba Iulia pentru această ocazie. Mulțumiri speciale echipei noastre smart city care, cu pasiune, a depus toate eforturile pentru ca această implementare să fie un exemplu al abordării globale a orașului inteligent pe care îl oferă Grupul nostru.