Intracom Telecom, un furnizor de sisteme și soluții de telecomunicații la nivel mondial, a anunțat semnarea unui contract cadru pentru furnizarea unor solutii de acces si agregare radio, de tip punct la multi punct, catre Comsol (Comsol Networks (Pty) Ltd), un furnizor de noi servicii wireless de tip B2B din Africa de Sud. Intracom Telecom va furniza cea mai nouă generație de solutii WiBAS™-OSDR, un sistem wireless punct la multi punct (PtMP), împreună cu sistemul de management al rețelei furnizate (uni|MS™).
Intracom Telecom se află în curs de implementare a primei etape din contractul pe 5 ani, iar investiția totală este estimată să atingă 9 milioane USD. Compania va prezenta acest sistem avansat la standul C1, Hala 2, în cadrul expoziției AfricaCom din 15-17 noiembrie 2016 de la Cape Town, Africa de Sud.
Comsol a selectat solutia WiBAS™-OSDR a Intracom Telecom, in banda de frecvență de 28 GHz, în urma licitației internaționale, evaluării tehnice și testării extinse a sistemelor ofertate pentru a oferi servicii de conectivitate superioara de tip „last mile Layer2” numărului din ce în ce mai mare de clienți de tip corporatie în peste 200 de orașe din Africa de Sud. Produsul este unicul disponibil la nivel mondial care ofera cea mai vastă gamă de beneficii, prin folosirea unei largimi a canalului de 56 MHz și funcții avansate de conectivitate, oferind posibilitatea furnizorului de servicii de a implementa servicii de calitate superioara abonaților sai.
Darren Morgan, Directorul de Operatiuni Comsol, a declarat: “Am ales platforma WiBAS™-OSDR a Intracom Telecom datorită superiorității tehnice a funcțiilor radio precum și a funcțiilor de conectivitate și de management al soluției. Cu alte cuvinte, linia de produse OSDR oferă cea mai mare capacitate pentru stația de baza, ceea ce ne permite să oferim pieței sud-africane exact ceea ce-si doreste; adică o mai mare capacitate la un tarif mai scăzut. Relația noastră îndelungată și de succes cu Intracom Telecom, capacitatea sa de a dezvolta permanent funcționalități suplimentare pentru produsele existente precum și accentul pus pe activitatea de Cercetare și Dezvoltare au jucat un rol cheie în procesul decizional.”
John Tenidis, Director de Marketing Wireless Solutions Intracom Telecom, a comentat: “Suntem încântați să extindem cooperarea îndelungată cu Comsol, începuta în 2011, nerăbdători să facem parte din succesul lor și pregătiți să oferim clienților sud-africani cea mai înaltă calitate a serviciilor și o conectivitate viabilă. Sistemul WiBAS™-OSDR oferă cea mai înaltă capacitate din industrie, cea mai bună tehnologie radio pentru o funcționare neîntreruptă a serviciilor precum și cel mai mare set de funcționalitati de rețea pentru a ajuta Comsol să satisfacă cu strictete toate cerințele sale.”
Despre Comsol
Comsol Networks (Pty) Limited (“Comsol”) este un lider recunoscut pe piață specializat în crearea de infrastructuri terestre de acces wireless pentru companii, entități guvernamentale și para-statale de toate dimensiunile și din toate sectoarele. De la lansarea sa din 1997, Comsol a instalat mii de conexiuni wireless pe continentul african. Comsol are numeroase licențe inclusiv Licența pentru Servicii de Rețea de Comunicare Electronică Individuală (I-ECNS), Licență pentru Servicii de Comunicare Electronică Individuală (I-ECS) și, mai important, numeroase licențe naționale foarte căutate și strategice emise de ICASA.
Comsol Fibre Network va fi o rețea de transport cu acces deschis. Va fi disponibilă prin intermediul principalilor furnizori de servicii de telecomunicații, transportatori, ISP și furnizori de conținut. Comsol Fibre Connect este agnostic în ceea ce privește mijloacele, combinând ce este mai bun din capacitatea înaltă și conectivitatea prin fibră, tehnologii wireless de bandă licențiate pentru a oferi produse care variază de la 2-Mbps până la 1-Gbps.
Comsol este deținut de Parteneri de Convergență și Nedbank cu capitalul deținut de managementul executiv. Societatea are un rating BBBEE de Nivel Doi, care este rezultatul unui amestec de politici de achiziție, capital, proiecte de dezvoltare a întreprinderilor și de investiții sociale corporative.
Comsol este gestionat de o echipă executivă puternică cu peste 65 de ani de experiență comună pe piața telecomunicațiilor și dezvoltării afacerilor.
Despre Intrarom
Intrarom, subsidiara a Intracom Telecom, şi-a consolidat în mod constant poziţia de vendor important al pietei de telecomunicatii din România, şi în prezent are aproximativ 300 de angajaţi şi o suprafaţă industrială totală de 33.000 mp. Susţinută de o infrastructură solidă care are la bază o investiţie de 24 milioane de euro, experienţa companiei acoperă următoarele linii de business: soluţii la cheie pentru companii din sectorul telecomunicatii, soluţii integrate IT&C pentru sectorul public, aplicaţii personalizate si solutii pentru utilităţi şi bănci, precum si productia de echipemante de telecomunicaţii.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.intrarom.ro.