INSOFT este membru fondator al UN Global Compact Network Romania

18 mai 2015 18 mai 2015

INSOFT este unul dintre cei 24 de membri fondatori ai biroului local din Romania al UN Global Compact sustinand activ dezvoltarea sustenabila si responsabilitatea sociala corporativa.

INSOFT este membru fondator al UN Global Compact Network Romania

In data de 15 mai a avut loc evenimentul de lansare al biroului local al UN Global Compact Network in Romania. In cadrul evenimentului au fost anuntate toate cele 24 de organizatii fondatoare, care lupta pentru Romania Responsabila.

Pentru INSOFT Development & Consulting aderarea la UN Global Compact implica angajamentul asumat pe termen lung, fata de implementarea si promovarea unor principii universale care vizeaza drepturile omului, protectia muncii si a mediului inconjurator, sfera anti coruptiei si a comportamentului etic in mediul de afaceri.

United Nations Global Compact este cea mai importanta initiativa internationala, bazata pe participarea voluntara a organizatiilor care impartasesc aceleasi convingeri etice si de responsabilitate sociala corporativa. United Nations Global Compact include peste 6.000 de organizatii participante din 135 de tari si 2.300 de participanti, persoane fizice. Prin aportul activ al fiecarui participant, organizatia si-a propus sa contribuie la promovarea unei economii globale incluzive si sustenabile.

Evenimentul de lansare al biroului local al UN Global Compact Network in Romania a avut loc in Aula Magna a Academiei Romane din Bucuresti. Evenimentul a fost organizat de The CSR Agency, gazda biroului in Romania, United Nations Global Compact, in calitate de coordonator al programului, Ambasada Olandei la Bucuresti si Asociatia Mai Mult Verde, in calitate de parteneri strategici.

„Pentru noi, faptul ca suntem membri fondatori in cadrul United Global Compact Romania reprezinta o onoare si o prioritate. Vrem sa oferim clientilor si partenerilor nostri o garantie in plus a profesionalismului care ne caracterizeaza si care se reflecta in produsele si serviciile pe care le punem la dispozitia lor”, a declarat Alexandra Balseanu, COO INSOFT Development & Consulting.

INSOFT este una dintre cele mai importante companii IT din Romania, cu un ritm de extindere accelerat, avand in desfasurare proiecte si initiative ce au la baza utilizarea eficienta a resurselor interne si externe. Prin acest angajament, compania INSOFT isi manifesta implicarea activa in dezvoltarea de noi proiecte de responsabilitate sociala corporativa. In politica interna a companiei sunt incluse, cu titlu de prioritate, elemente cheie precum promovarea mecanismelor eficiente impotriva coruptiei, fraudei sau actelor neconforme cu normele morale. Prin aderarea la UN Global Compact, INSOFT isi va concentra toate eforturile pentru integrarea in strategia de dezvoltare a companiei si in operatiunile curente, a unor activitati responsabile bazate pe cele 10 principii cheie promovate de organizatie. De asemenea INSOFT va face toate demersurile necesare pentru a contribui la atingerea obiectivelor de dezvoltare stabilite de organizatia Natiunilor Unite -Millennium Development Goals.

Despre United Nations Global Compact

United Nations Global Compact este o initiativa strategica dedicata organizatiilor care vor sa isi alinieze actiunile si strategia la cele zece principii universale, care vizeaza drepturile omului, protectia muncii si a mediului inconjurator si anti coruptia. Astfel, companiile partenere devin motorul principal al globalizarii, ajutand ca progresul tehnologic si economic sa se produca in beneficiul societatilor din toata lumea. 

Despre INSOFT Development & Consulting

INSOFT este unul dintre cei mai importanti integratori de sisteme informatice complete din Romania. Compania ofera solutii IT avansate, la nivel national si international, in domeniile –guvernamental, educational, sanatate, situatii de urgenta, cercetare-inovare si pentru mediul de afaceri.

INSOFT a primit numeroase recunoasteri internationale, compania fiind apreciata pentru inovatie, potential de crestere si strategia de afaceri de succes. Printre premiile obtinute recent putem mentiona: Best in Biz Awards 2014 EMEA, Red Herring Top 100 Europa, European IT & Software Excellence Awards 2014, Locul I in cadrul categoriei „Rising Star” -Deloitte Technology FAST 50 Central Europe 2013,  etc.       

Mai multe informatii sunt disponibile la: http://www.insoft-dc.ro/

Înființată în anul 2008, INSOFT a devenit una dintre principalele case românești de software care dezvoltă produse inovative și integrează sisteme complete IT&C, oferind soluții avansate, la nivel național și internațional, în următoarele domenii: educațional, guvernamental, sănătate, situații de urgență, piața muncii, cercetare-inovare și pentru...

Citește mai mult

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!