Fondurile de investiții GapMinder și 3TS Catalyst România invitate la Luxembourg RoadShow

28 sept. 2018 28 sept. 2018

Romlux organizează prima ediție a evenimentului Luxembourg RoadShow dedicat celor mai mari fonduri de investiții românești precum GapMinder și 3TS – Catalyst Romania, alături de LPEA (Luxembourg Private Equity Association) și Startup Grind, în data de 02 octombrie în Luxemburg, la Novotel Kirchberg.

Fondurile de investiții GapMinder și 3TS Catalyst România   invitate la Luxembourg RoadShow

În cadrul evenimentului se vor prezenta oportunitățile de investiții în startup-urile românești, o piață pe care recent a fost evaluat primul unicorn – UiPath, iar cele două fonduri de investiții din România sunt invitate pentru a se prezenta investitorilor privați din Luxemburg, celor mai mari fonduri de investiții private, business angel-urilor, precum 2be, Mangrove Partners, Luxembourg for Finance, cu scopul de a fi finanțate.

GapMinder și 3TS – Catalyst Romania sunt fondurile de investiții atât de capital privat, cât și de capital de risc, care și-au accelerat cel mai mult investițiile în țara noastră, precum vola.ro, elefant.ro, SmartBill, Vector Watch. Aceste fonduri de investiții alocă resurse, în principal, în proiecte din zona de tehnologie, aflate atât în etapa de start-up, cât și în cea de expansiune.

“Am remarcat în ultima vreme o atenție și un interes sporit al companiilor și organizațiilor internaționale prezente în Luxemburg orientate către România, și mai ales pentru proiectele inovative și dezvoltarea infrastructurii. Atât startup-urile, dar și mediul de afaceri în general din România, prezintă multe oportunități încă nedescoperite de investitorii din Luxemburg. Luxembourg RoadShow va ajuta la îmbunătățirea vizibilității fondurilor românești de venture capital în fața investitorilor străini, dar și la sporirea încrederii antreprenorilor și investitorilor luxemburghezi față de România și oportunitățile pe care le oferă, a spus Răzvan - Petru Radu, Președinte Romania – Luxembourg Business Forum Asbl.

Organizația Romlux a fost creată în 2007 pentru a încuraja și dezvolta relațiile economice, culturale, științifice și diplomatice dintre România și Luxemburg, iar din 2013 a fost lansată inițiativa REN (The Romanian Entrepreneurs Network in Luxembourg and in the Greater Region), care s-a orientat către a le oferi suport antreprenorilor români în Luxemburg prin intermediul unei platforme în cadrul căreia se pot promova, comunica, dezvolta și consolida parteneriate.

 

 

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!