EY îşi extinde colaborarea cu IBM cu scopul de a-şi ajuta clienţii globali să integreze metodele avansate de tip Analytics şi să accelereze adoptarea tehnologiilor cu caracter transformaţional.
EY va colabora direct cu IBM pentru a dezvolta strategii și activități go-to-market pentru noile aplicaţii, plecând de la portofoliul de produse IBM Big Data, Analytics şi de soluţii cloud. Acordul asigură, de asemenea, accesul EY la catalogul IBM de software în fază de testare şi demo, precum și la suport tehnic şi la resurse de training.
Carmen Adamescu, Executive Director, EY România, declară:
"Credem că putem genera o valoare imensă pentru clienții noștri prin dezvoltarea unor sinergii bazate pe astfel de colaborări cu lideri de piață în Tehnologia Informației, precum IBM. Rezultatele vor fi vizibile la nivel de formare de noi competente, proprietate intelectuală și inovație, elemente esențiale pentru a putea servi clienţii noştri. Această relaţie strategică cu IBM vine, de asemenea, în sprijinul strategiei noastre de dezvoltare Vision 2020. Prin combinarea tehnologiei Analytics cu experiența noastră în business, EY poate răspunde mai bine cererii clienților care urmăresc schimbarea strategica, inovarea şi creșterea."
Astfel, EY îşi va optimiza oferta proprie de servicii de tip Analytics – cu preponderență în zonele de finanţe şi managementul performanţei; în managementul predictiv, cognitiv şi al activelor organizației; în lanţul de aprovizionare; finanțe şi managementul riscului – pentru a dezvolta noi soluţii împreună cu IBM ce vor consolida oferta către clienţi din sectoare-cheie, precum industria farmaceutică si biochimie, servicii financiare, sănătate, energie şi utilităţi, produse de larg-consum, petrol şi gaze și din sectorul public.
EY şi IBM au o relaţie de lungă durată în dezvoltarea de soluţii inovatoare de Analytics, în măsură să ajute clienţii să-şi rezolve problemele complexe de business, cum ar fi:
EY's Counter Fraud - o soluţie dezvoltată de IBM, configurată să combine decenii de experienţă acumulată de EY în zona de cercetare, investigaţii contabile și informații specifice anumitor industrii, cu inteligenţa şi scalabilitatea de tip Big Data Computing ale IBM.
Soluţia EY de management al performanţei, care încorporează capabilităţile Cognos şi TM1 ale IBM pentru înţelegerea impactului pe care anumiți factori-cheie, financiari şi non-financiari, îl au asupra organizaţiei, atât la nivel intern cât și extern. Când un astfel de factor se modifică, procesele de planificare şi raportare pot contribui la estimarea rezultatelor şi la testarea unor scenarii alternative de gestionare a respectivei schimbări.
Carmen Adamescu, Executive Director, EY România, adaugă: "Acest acord de colaborare reprezintă un pas firesc în evoluţia relaţiei noastre multidimensionale cu IBM. Finalizarea acestuia marchează un moment major pentru EY, deoarece suntem una din puţinele organizaţii de servicii profesionale din lume care a atins un asemenea nivel strategic. Inovaţiile noastre comune dezvoltate peste unele tehnologii emergente IBM, cum ar fi Watson, ne stimulează să inovăm pe mai departe, combinând soluţiile tehnologiei de ultimă generaţie ale IBM cu capabilitățile EY de inovare a afacerii cu instrumente de Business Intelligence & Analytics.”
Pentru mai multe informaţii privind serviciile de analiză furnizate de EY, vă rugăm vizitaţi: http://cdn.ey.com/digital/analytics.html
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.