ESET Smart Security 7 atinge un nivel de protecție de 100% în cadrul testelor independente organizate de către Dennis Technology Labs (Marea Britanie), plasându-se în fruntea listei de furnizori IT de soluții de securitate.
ESET®, un pionier la nivel mondial în protecția proactivă oferită vreme de peste două decenii, a fost distins pentru securitatea 100% oferită în detectarea și prevenirea amenințărilor pe internet. Testul independent condus de către Dennis Technology Labs (Marea Britanie) a inclus în evaluare soluția ESET Smart Security 7. Rezultatul înregistrat a fost cel mai mare scor de protecție acordat, între toate produsele în cadrul testului, devansând Norton, Kaspersky, Avast, Trend, McAfee, Bitdefender, AVG și Microsoft.
"Știm că testele noastre pun realmente la grea încercare produsele anti-malware. De aceea este destul de greu pentru orice produs de securitate să facă față în mod constant și să obțină premii mari pe o perioadă lungă de timp. ESET Smart Security, în diferitele sale versiuni lansate de-a lungul anilor, a înregistrat întotdeauna un foarte mare succes în testele noastre și a reușit acum să obțină cel mai mare scor de protecție în cel mai recent raport comparativ", declară Simon Edwards, director tehnic la Dennis Technology Labs.
"Este extraordinar că eforturile noastre sunt din nou recunoscute", a declarat Branislav Styk, Coordonator Management de Produs la ESET. "Ne mândrim că am construit produse care au un impact minim asupra performanței, ușor de utilizat, ce oferă o protecție totală împotriva celor mai noi atacuri care amenință clienții noștri. Odată cu lansarea din octombrie 2014 a celei mai noi versiuni a ESET Smart Security au fost incluse noi caracteristici, precum Protecția Botnet și Exploit Blocker, pentru a oferi un nivel de securitate chiar și mai bun decât înainte. Toată lumea de la ESET ar trebui să fie mândră de această realizare, mai ales că am depășit ratingurile de protecție ale competiției.”.
Rezultatele testului condus de Dennis Technology Lab, care au fost emise pe 05 noiembrie 2014, prezintă rezultatele testului extensiv realizat în intervalul iulie-septembrie 2014. În acest test, Dennis Technology Lab, a comparat eficacitatea produselor anti-malware furnizate de către companii de securitate binecunoscute. Testele au fost concepute pentru a examina eficacitatea unui produs atunci când un utilizator vizitează un site infectat. Amenințările utilizate în test au fost active, live, pe internet, în perioada în care a fost derulată evaluarea.
Aflați mai multe despre testul Dennis Technology Lab Test și despre cel mai recent produs de securitate ESET oferit utilizatorilor de acasă - ESET Smart Security.