Softlead a ajutat peste 11.000 de companii să aleagă aplicația software potrivită, cele mai multe solicitări de implementare software fiind, de-a lungul timpului, în rândul aplicațiilor de tip ERP (Enterprise Resource Planning).
Atât de necesară în special companiilor medii și mari, principalele 3 beneficii pe care o aplicație ERP le oferă utilizatorilor săi sunt date de eficientizarea timpului alocat unor activități, creșterea nivelului de colaborare în interiorul echipelor și centralizarea datelor organizaționale.
Conform unui studiu publicat în 2020 de compania de consultanță Panorama, industriile producătoare se află în topul utilizatorilor soluțiilor software ERP. Argumentele ce stau la baza acestor statistici sunt date de faptul că o aplicație ERP modernă crește capacitatea de livrare la timp a comenzilor cu 24%, reduce costurile operaționale cu 23% și pe cele administrative cu 22%. Având în vedere provocările la care au fost supuse companii din toată lumea în anul 2020, din cauza pandemiei, alegerea corectă a unui sistem ERP este o prioritate.
Cum rezistau companiile provocărilor de business înainte de existența aplicațiilor ERP?
Despre precursorul soluțiilor informatice de tip ERP se vorbea încă din 1960, când companiile foloseau un instrument pentru a gestiona inventarele și controlul calității în fabrici și uzine mari de producție. De atunci, nevoia de avea acces la soluții integrate a crescut și s-a maturizat, companiile observând noi beneficii, cum ar fi managementul resurselor, a oamenilor, dar mai ales integrarea modulelor de bază cu noi tehnologii software, totul pentru a avea o viziune completă despre fluxuri, procese, obiective, vânzări, clienți, livrări, profit sau pierderi.
ERP sau CRM. De ce am nevoie pentru compania mea?
Una dintre cele mai frecvente întrebări primite de la clienții Softlead este dată de stabilirea soluției necesare, atât de potrivită fiecărei companii în parte. Adesea, beneficiarii au în vizor atât soluții software de tip CRM (Customer Relationship Manager), cât și ERP, pentru ca după un demo clarificator, să identifice soluția câștigătoare.
Pentru a stabili dacă o companie are nevoie de o aplicație ERP sau de un sistem CRM, este nevoie de o analiză de business, ce presupune identificarea proceselor de lucru, a fluxurilor, a resurselor implicate în activitatea organizațională. De asemenea, sunt analizate modulele sau soluțiile software deja implementate și cât de bine funcționează acestea în contextul obiectivelor de business.
Pentru companiile de producție sau de distribuție, procesele necesită cooperarea tuturor departamentelor sau cel puțin a majorității, așadar este nevoie de o soluție complexă, integrată, cum este un ERP. Într-un exemplu paralel, o companie de supply chain management implică gestionarea bunurilor de la producție la punctele de vânzare, activitate ce poate fi gestionată, uneori, doar cu o soluție CRM.
Ceea ce este important într-o implementare software și în special în alegerea unei soluții ERP sau CRM este înțelegerea faptului că o companie nu are nevoie de sisteme de gestionare duale, care operează cu date intrate pe două căi și care nu sunt integrate.
Funcționalități specifice unei soluții ERP
- Managementul stocurilor: evidența cantităților, alerte la epuizarea stocurilor.
- Gestiune financiară: evidența datelor economico-financiare ale unei organizații și generarea rapoartelor specifice.
- Managementul resurselor umane: gestiunea angajaților, a proceselor interne de lucru, de recrutare, selecție, training.
- Raportare: analiza anumitor date și procese interne, monitorizarea indicatorilor de performanță (KPI), generarea rapoartelor.
- Managementul depozitelor: gestiune, ordonare, management produse.
- CRM: evidența informațiilor cu privire la bazele de date de clienți în mod organizat și centralizat.
Costul unei soluții ERP
Cele mai multe dintre aplicațiile ERP au cost per utilizator. Așadar, în calitate de achizitor, este important să identifici numărul de useri activi (care vor avea acces și care vor folosi aplicația). În general, pentru o astfel de soluție, putem vorbi despre costuri între 1500 – 4000$/user, diferențele având la bază setul de funcționalități incluse.
Costuri suplimentare pot fi date de servicii de audit și consultanță în implementarea software, de integrări (licențierile de tip third-party pot crește cu 10-15% costurile finale), mentenanța și training-ul angajaților, adaptarea aplicației la nevoile specifice ale companiei (custom development).
7 etape importante în implementarea unei aplicații ERP:
- Analiza de business și identificarea problemelor și nevoilor companiei
- Definirea funcționalităților software
- Alegerea unui partener (consultant extern sau alegerea GRATUITĂ a unei soluții software folosind platforma Softlead)
- Analiza ofertelor (cu acces la peste 400 de companii software, Softlead poate ajuta orice beneficiar să aleagă aplicația software potrivită)
- Selecția furnizorului software
- Implementarea propriu-zisă
- Evaluare post-implementare.
Ai nevoie de o aplicație software? Completează formularul de mai jos sau trimite un e-mail pe adresa [email protected]!