Credit Europe Bank lansează prima sa aplicație pentru smartphone dedicată exclusiv clienților posesori de carduri de credit și celor care doresc să obțină un CardAvantaj, Optimo Card sau CEB Diamond. AVANTAJ2go este disponibilă gratuit, pentru telefoanele care operează cu sisteme iOS și Android, și continuă seria de lansări din 2019, după brățările și stickerele cu același nume, asociate CardAvantaj, Optimo Card și CEB Diamond, destinate creșterii flexibilității și ușurinței utilizării cardurilor de credit Credit Europe Bank și alături de serviciul Apple Pay recent lansat.
Pentru un plus de performanță și scalabilitate, în dezvoltare s-au folosit tehnologii native iOS și Android. Aplicația poate fi descărcată din App Store și Google Play pe dispozitivele ce rulează sisteme de operare iOS, mai noi decât 11.0, sau Android, mai noi decât 5.0 (Lollipop). Proiectul a fost dezvoltat de către Zitec și a venit ca urmare a unei continuări firești de colaborare cu partenerii tradiționali ai CEB în materie de componente digitale strategice de-a lungul timpului.
Utilizatorii aplicației Avantaj2go au control complet, oricând doresc, asupra cardurilor de credit asociate și pot verifica soldul disponibil, istoricul tranzacțiilor, bonusul acumulat, dar și valoarea și scadența ratei lunare. Totodată, prin intermediul aplicației oricine poate vedea cele mai recente campanii și promoții de la magazinele partenere CardAvantaj, unul dintre cele mai populare carduri de credit pentru cumpărături în rate fără dobândă.
Utilizatorii mai pot identifica ușor ATM-urile Credit Europe Bank unde se pot face retrageri/depuneri sau plăți și au acces la lista completă de parteneri CardAvantaj, cu facilitarea identificării pe hartă prin coordonatele GPS și prezentarea numărului de rate precum și a promoțiilor active la fiecare partener. Aplicația mai permite controlul opțiunii de plată online cu cardul și posibilitatea de a aplica pentru un CardAvantaj. Accesul în aplicație se face în deplină siguranță prin intermediul unui cod ales de utilizator sau cu ajutorul datelor biometrice, dacă telefonul include un scanner pentru amprente și funcția de recunoaștere facială.
„Prin aplicația AVANTAJ2go continuăm să le punem la dispoziție clienților noștri, dar și doritorilor de carduri de credit Credit Europe Bank, instrumente la îndemână, ușor de utilizat și sigure. Este o modalitate de a sta permanent în contact cu universul CardAvantaj, produsul nostru etalon în piață. Pe lângă lista bogată de opțiuni pe care o oferă de la început aplicația ne propunem să o dezvoltăm în permanență și să extindem funcționalitățile acesteia pe baza feedbackului de la utilizatori, pe măsură ce evoluăm împreună cu clienții noștri în călătoria digitală”, a declarat Yakup Çil, Președintele Credit Europe Bank România.
„Lansarea aplicației mobile pentru echipa Credit Europe Bank este un nou pas în digitalizarea și tehnologizarea instituției, după lansarea recentă a website-ului și a altor instrumente interne digitale. Mă bucur că avem un parteneriat îndelungat cu Credit Europe Bank și le mulțumesc pentru că au ales echipa Zitec să îi însoțească în această călătorie de transformare digitală în beneficiul clienților finali”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO al Zitec.
Aplicația poate fi descărcată de la următoarele link-uri:
Google Play - https://www.cardavantaj.ro/googleplay
App Store - https://www.cardavantaj.ro/appstore
Pentru mai multe informații despre noua aplicație Avantaj2go accesați https://www.cardavantaj.ro/avantaj2go-application